Adrian Sobaru, cel care a intrat cu mașina în gardul Guvernului, a fost condamnat

 
Vă amintiţi de Adrian Sobaru? El este tehnician la televiziunea naţională şi a devenit cunoscut prin  2010, după ce s-a aruncat în sala de plen dintr-o lojă a Camerei Deputaţilor. Dar episodul ăsta nu a fost singurul care l-a adus în atenţia publică. El a intrat cu maşina şi în Gardul Guvernului. După primul incident a fost înţeles, iertat şi ajutat, însă de data aceasta el s+a ales cu o condamnare la opt luni şi 20 de zile de închisoare cu suspendare.
Magistraţii au schimbat încadrarea juridică din "distrugere" în "tentativă de distrugere", pentru care Sobaru a primit opt luni de închisoare. Pentru "tulburarea liniştii publice", angajatul TVR a mai primit alte două luni, iar cele două pedepse s-au contopit. Sobaru va fi supravegheat doi ani, iar dacă în acest interval va comite alte fapte penale, riscă să ajungă după gratii pentru a executa şi această pedeapsă.
Instanţa a mai dispus ca Sobaru să facă 60 de zile de muncă în folosul comunităţii şi să urmeze un program de reintegrare socială. Sentinţa Tribunalului Bucureşti a fost menţinută de Curtea de Apel, după ce Sobaru a contestat decizia.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 16 iunie 2022

27 Jun 2022 1962

O lună de la împuternicirea în fruntea IPJ Constanța Cine a rămas în echipa inspectorului șef Constantin Adrian Glugă

01 Aug 2020 6942

Comisarul șef Constantin-Adrian Glugă face primele declarații despre împuternicirea sa în fruntea IPJ Constanța

18 Jul 2020 5520

Poliția Rutieră Constanța are un nou șef!

08 Jul 2020 5516

Atenţie, şoferi! De azi se schimbă legea! Este interzisă folosirea în orice mod a telefonului mobil la volan (video)

12 Oct 2019 2525

IPJ Constanţa Conferinţă de presă cu ocazia modificărilor legislative referitoare la folosirea telefonului mobil (galerie foto+video)

07 Oct 2019 8679

Opoziţii la căsătorie. Ce rişti dacă nu eşti sincer când completezi declaraţia de căsătorie. Au fost cazuri la Constanţa?

09 Sep 2019 2248

Să cunoaştem Poliţia Constanţa! Ciprian Sobaru, şeful Serviciului Rutier. Cu ce se ocupă această structură

06 Sep 2019 4511

Interviu live Totul despre emiterea și punerea în aplicare a ordinului de protecție și despre obiectivele IPJ Constanța pentru anul 2019 (video)

02 Feb 2019 4456

UPDATE. Campania de prevenire a furturilor din locuințe „Paza bună trece primejdia rea!”, lansată în stațiunea Mamaia (galerie foto+video)

19 Jul 2018 2551

Se va aplica regulamentul de acces în zona peninsulară Primăria demarează etapa a doua de reamenajare a zonei pietonale din centrul istoric al Constanţei (galerie foto+document)

12 Jul 2018 4293

Imagini de la eveniment Campania "Refuz să devin o victimă", demarată de IPJ Constanţa (galerie foto)

21 May 2018 2544

Comisarul-șef Constantin Dancu a câștigat concursul pentru șefia IPJ. Cine este Constantin Dancu. CV. Declarație de avere. Al câtelea șef al IPJ Constanța este (documente)

18 May 2018 12104

Revista presei locale

20 Feb 2018 2053

Oficial. Ciprian Sobaru, adjunct al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa

19 Feb 2018 6032