Agenţia Naţională de Integritate, un nou dosar la Constanţa

Marian Dănilă Munteanu, consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei I.C. Brătianu, Tulcea, a chemat la judecată Agenţia Naţională de Integritate. Şi asta pentru că, pe data de 27 noiembrie, inspectorii de Integritate au anunţat constatarea existenţei conflictului de interese de natură administrativă în cazul a cinci foşti sau actuali aleşi locali (doi foşti primari, doi consilieri locali şi un consilier judeţean). Printre consilierii locali se număra şi Marian Dănilă Munteanu, care, potrivit ANI, „în exercitarea mandatului de consilier local, a participat, în  luna februarie 2013, la luarea deciziei și aprobarea Hotărârii Consiliului Local privind stabilirea taxei pentru închirierea terenurilor agricole situate în extravilan din domeniul privat al Comunei I.C. Brătianu, încălcând, astfel, dispozițiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001 și dispozițiile art. 75, lit. a) și art. 77 din Legea nr. 393/2004“.
 
„Anterior aprobării acestei hotărâri, în anul 2011, persoana evaluată încheiase cu C.L. al Comunei I.C. Brătianu un contract privind închirierea unui teren agricol în suprafață de 22,24 ha, la o chirie anuală de 250 Lei/ha, iar, prin aprobarea Hotărârii din luna februarie 2013, taxa de închiriere s-a modificat la 200 Lei/ha“, conform ANI.  
 
Nemulţumit de constatarea inspectorilor de Integritate, Marian Dănilă Munteanu s-a adresat judecătorilor Curţii de Apel Constanţa. Până la acest moment nu a fost stabilit un prim termen de judecată şi nici completul investit cu soluţionarea cauzei. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 848

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 547

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 479

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 366

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 447

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 771

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 492

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 444

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 429

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 515

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 505

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 549

Un imobil din zona Complex Perla din Mamaia va trece în domeniul public al municipiului Constanța? Consilierii locali decid în ședința de CL (DOCUMENT)

22 Apr 2024 543

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 764

Ședință CLM Constanța Protocol pentru organizarea Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” şi a Festivalului Naţional al Cantecului şi Dansului Popular „Mamaia”

22 Apr 2024 394