Al doilea record de trafic pe Canalul Dunăre – Marea Neagră

Pentru a doua oară în cei 27 ani de exploatare se înregistrează un trafic lunar de peste 3 milioane tone, respectiv 3 milioane 65 mii tone capacitate.

Prima dată această valoare a fost realizată în Noiembrie 2008, când s-a înregistrat un tranzit de 3 milioane 225 mii tone capacitate.

 

"Acest lucru a fost posibil datorită traficului intens de produse: cereale, produse alimentare, seminţe şi uleiuri, produse minerale brute pentru Autostrada Constanţa - Bucureşti", a declarat Directorul General al Companiei Naţionale „Administraţia Canalelor Navigabile" S.A., Valentin Zeicu.

 

Este de semnalat faptul că în 2011 a crescut şi traficul de containere, astfel că, dacă la sfârşitul anului 2010 se depăşea pentru prima dată pragul de 10.000 unităţi TU tranzitate, anul acesta, cifra a fost depăşită deja în luna August a acestui an, când numărul de TU a ajuns la 10.373 unităţi.

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Candidații PNL, Florin Mitroi și Vergil Chițac își depun luni, 29 aprilie, candidaturile pentru alegerile locale

28 Apr 2024 430

În comuna Ciocârlia, județul Constanța Băut bine, un șofer a ieșit de pe șosea și a ajuns într-un șanț

26 Apr 2024 576

Judecătorii explică de ce i-au respins lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, cererea de eliberare condiționată!

26 Apr 2024 5460

Polițiștii protestează din nou în fața sediului IPJ Constanța! (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 613

Știri Constanța Trei copii au plecat de acasă, noaptea. Mama minorilor a fost sancționată

25 Apr 2024 583

Accident rutier în stațiunea Mamaia! Unul dintre șoferi, sub influența substanțelor interzise

24 Apr 2024 653

Polițiștii constănțeni vor protesta în fața IPJ Constanța! Ce nemulțumiri au oamenii legii

24 Apr 2024 1011

Constanța. Asociaţia Fotbal Club Unirea a intrat în faliment! Vasile Geambazi, nepotul lui Gigi Becali, s-a opus (MINUTĂ)

24 Apr 2024 706

Năvodari Oficial de la IPJ, în legătură cu evenimentul rutier în care a fost implicat un copil de 8 ani

23 Apr 2024 616

Prima reacție a președintelui Klaus Iohannis după decizia Coaliției de retrage sprijinul pentru candidatul comun pentru Primăria Capitalei (VIDEO)

23 Apr 2024 457

O lucrare programată de RAJA SA în județul Constanța, va fi replanificată. Ce localități erau vizate

23 Apr 2024 2935

Achiziționarea serviciilor de consultanță juridică și reprezentare juridică în instanță pentru Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța, în atenția consilierilor județeni (DOCUMENT)

22 Apr 2024 331

Imobiliare Constanța Prodexpert Logistics SA ridică mai multe imobile în zona On Plonge Jr. din Mamaia

21 Apr 2024 595

Un șofer a reclamat la poliție că a fost implicat într-o tamponare pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța! Incredibil ce au constatat polițiștii

21 Apr 2024 803

Doi copii din Cernavodă au fugit de acasă pentru a se plimba singuri din municipiul Constanța! Mama minorilor, sancționată de polițiști

21 Apr 2024 707