ANAF mărește cuantumul minim al datoriilor la buget

 
ANAF mărește cuantumul minim al datoriilor la buget care se vor publica pe site-ul instituției în data de 30 aprilie 2016, astfel:
 
  • 100.000 lei, în cazul marilor contribuabili;
  • 50.000 lei, în cazul contribuabililor mijlocii;
  • 10.000 lei, în cazul celorlalte categorii de debitori, inclusiv persoanele fizice care au obligaţii fiscale restante aferente activităţilor economice desfăşurate independent sau profesiilor libere;
  • 1.500 lei, în cazul persoanelor fizice, altele decât cele din categoria anterioară.
 
În perioada imediat următoare, contribuabilii ale căror restanțe fiscale înregistrate trebuie publicate vor primi notificări conținând cuantumul datoriilor, pentru a avea posibilitatea stingerii acestora sau clarificării situației fiscale.
 
În procesul de analiză a oportunității modificării prevederilor OPANAF nr. 558/2016 au fost luate în considerare atât scopul de a preveni şi reduce arieratele la bugetul general consolidat, cât și costurile necesare notificării, astfel încât se impune modificarea plafoanelor obligaţiilor fiscale restante, care se vor publica pe pagina de internet www.anaf.ro.
 
Obligația de publicare a listei debitorilor care înregistrează obligaţii fiscale restante este prevăzută de art. 162 din Codul de procedură fiscală aprobat prin Legea nr. 207/2015. Cuantumurile de la care obligaţiile fiscale restante fac obiectul publicării pe pagina de internet a ANAF și Procedura de publicare a listelor debitorilor şi cuantumul obligaţii fiscale restante înregistrate au fost aprobate prin OPANAF.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Amendă civilă aplicată de judecători Primarului Municipiului Constanța. Vergil Chițac câștigă definitiv procesul. Motivare

24 Apr 2024 772

ANAF a publicat Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute de persoanele fizice din prestarea unor activități de înfrumusețare/întreținere corporală

18 Apr 2024 413

Digitalizarea Fiscului cu SRI mai are un pas. Urmează votul final la Camera Deputaților

17 Apr 2024 482

Marius Mocanu, fostul avocat al lui Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, executat silit de fiscul din Constanța (DOCUMENT)

14 Apr 2024 6052

Justiție Constanța Contestație împotriva deciziilor administrative fiscale. Confort Urban SRL versus ANAF

03 Apr 2024 593

AJFP Constanța. Ce seminarii web se vor desfășura în luna aprilie 2024?

03 Apr 2024 487

A doua licitație, organizată de fiscul din Constanța pentru valorificarea a două terenuri deținute de Primăria Cogealac (DOCUMENT)

29 Mar 2024 711

Vergil Chițac câștigă definitiv procesul deschis Fiscului, în urma unei amenzi civile aplicate de judecători Primarului Municipiului Constanța (MINUTA)

27 Mar 2024 625

A cerut eșalonarea contribuțiilor restante aferente lefurilor pentru 2023 Primarul Cristian Radu jonglează iar cu salariile angajaților din administrația locală de la Mangalia! (DOCUMENT)

26 Mar 2024 1066

ANAF vinde vila de lux a Prințului Paul, de la Sinaia!

26 Mar 2024 686

Atenție! ANAF avertizează asupra unor mesaje false trimise în numele instituției

20 Mar 2024 666

Reorganizarea ANAF, aprobată de guvern (DOCUMENT)

14 Mar 2024 962

Vergil Chițac, proces cu Fiscul, pentru o amendă civilă aplicată Primarului Municipiului Constanța. Verdictul, la finalul lunii

12 Mar 2024 819

Opinie cu rezerve Camera de Conturi a publicat raportul de audit financiar asupra situațiilor financiare consolidate ale orașului Năvodari (DOCUMENT)

08 Mar 2024 827

Deficiențe cu influențe semnificative asupra situațiilor financiare găsite de angajații Camerei de Conturi Constanța la primăria 23 August (DOCUMENT)

06 Mar 2024 732