Candidaţi unici la conducerea CSM

Mâine sunt alegeri pentru noua conducere a Consiliului Superior al Magistraturii. Sunt candidaţi unici atât la funcţia de preşedinte, în persoana judecătorului Mircea Aron, cât şi pentru postul de vicepreşedinte, pentru care şi-a publicat proiectul de management procurorul Luminiţa Palade. Alegerile au loc în contextul în care anul acesta CSM are un rol important în câteva proceduri care vor marca justiţia. Vorbim aici despre avizelele pe care procurorii din Consiliul le vor da în privinţa propunerilor pe care Ministrul Justiţiei le va face la vârful marilor parchete marilor parchete. Asta în timp ce candidaţii pentru conducerea Înaltei Curţi, care se va schimba în toamnă, după expirarea mandatului Liviei Stanciu, sunt avizaţi de judecătorii din CSM.

Mircea Aron subliniază că alegerile din CSM, al căror calendar se va derula începând cu februarie, vor necesita un efort deosebit din partea Consiliului, de corectitudinea acestora depinzând buna funcționare a Consiliul Superior al Magistraturii în viitor.În opinia sa, o prioritate a CSM în 2016 ar trebui să fie sesizarea Parlamentului cu propunerile de modificare a legilor Justiției elaborate de Consiliu, în baza unei analize serioase a nevoilor sistemului și care au făcut obiectul consultărilor cu instanțele de judecată, cu ÎCCJ, MP, INM.

Mircea Aron mai arată că o altă propunere punctuală care a stat în atenția membrilor Consiliului este aplicarea din 2017 a dispoziției art.136 din Legea 304/2004 potrivit căreia atribuțiile MJ referitoare la bugetul instanțelor să fie preluate de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Aron subliniază necesitatea ca, printr-o comunicare mai intensă cu comisiile juridice ale Parlamentului, împreună cu MJ, să fie deblocate modificările articolelor din Codul de procedură penală și Codul Penal, determinate de deciziile de neconstituționalitate ale CCR.

Totodată, judecătorul spune că s-a dovedit eficientă activitatea organizării pe grupuri de lucru în CSM și că această modalitate trebuie continuată.

O componentă importantă a activității CSM va rămâne, arată Aron, cooperarea cu Comisia Europeană în cadrul MCV și cu celelalte instituții europene, inclusiv ENJC — Rețeaua Europeană a Consiliilor Judiciare.

Aron consideră că selecția pe care o face Inspecția Judiciară (IJ) în promovarea magistraților în această structură trebuie să se bazeze exclusiv pe meritocrație.

www.digi24.ro
 

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Volei Duelul CSM Constanța - SCM U Craiova se va decide în meciul trei (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 365

Handbal CSM Constanța este vicecampioana României! (GALERIE FOTO)

27 Apr 2024 744

Volei Al doilea succes cu FC Argeș și CSM Constanța s-a clasat pe locul nouă în Divizia A1 (GALERIE FOTO + VIDEO)

27 Apr 2024 646

Rugby CSM Constanța, victorie cu punct bonus la Bârlad. Eduard Chifor, omul meciului (GALERIE FOTO)

27 Apr 2024 507

UPDATE. CSM Constanța Ștefan Orza, aur și bronz la Campionatul Mondial de Kempo

27 Apr 2024 528

CSM Constanța Voleibalistele au câștigat primul meci din seria cu FC Argeș (GALERIE FOTO + VIDEO)

27 Apr 2024 542

Calendar săptămânal CSM Constanța Meciuri importante în Sala Sporturilor „Simona Amânar“! Intrarea este liberă

26 Apr 2024 429

Baschet CSM Constanța a cedat dramatic în primul meci cu BC CSU Sibiu

25 Apr 2024 608

CSM Constanța, campioana României! Andrei Talpeș - „Este un moment istoric. Constanța merită să fie în top“ (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 606

Ședință CLM Constanța CSM Constanța și-a schimbat sediul. Unde este situat (DOCUMENT)

25 Apr 2024 480

Avocatul Cuculis – „Ar mai exista o singură variantă prin care judecătoarea să nu participe în cazul în 2 Mai“ (VIDEO)

25 Apr 2024 621

Motivare CSM Consiliul Superior al Magistraturii respinge cererea de suspendare din magistratură a judecătoarei Popoviciu Ioana Ancuța (MINUTA)

24 Apr 2024 876

Emanuel Sergiu Codruț Popescu, delegat șeful Parchetului Judecătoriei Măcin pentru încă șase luni

24 Apr 2024 312

CSM Constanța a câștigat titlul național la baschet feminin Mesajul primarului Vergil Chițac – „Felicitări tuturor celor care au pus umărul la creșterea performanței sportului constănțean.” (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 461

Angela Bianca Ispas, șef în Parchetul Tribunalului Tulcea încă două luni

24 Apr 2024 380