Cluburile de elevi de la Şcoala Gheorghe Ţiteica şi Colegiul Mircea cel Bătrân vor împărţi mărţişoare pe 1 martie

În cadrul ediţiei a doua a proiectului EcoChampions cluburile de elevi de la şcoala cu clasele I-VIII Gheorghe Ţiteica şi Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân au pregătit o nouă activitate de voluntariat în folosul comunităţii: ei vor sărbatori venirea primăverii şi cele două zile speciale, Mărţişorul şi Ziua Femeii.  Astfel, au confecţionat singuri mărţisoare eco din materiale reciclabile pe care le vor da doamnelor şi domnişoarelor din Constanţa, în 1 martie, în faţa Tomis Mall, începând cu ora 10.30. Invitaţii elevilor şi cei care îi vor ajuta să dea aceste cadouri sunt Raluca Lăzăruţ (Antena 1) şi Bobo Burlăcianu, membru al trupei Fără Zahăr. De asemenea, pentru a sărbători Ziua Femeii, elevii vor pregăti un seminar, la care au invitat trei femei de succes din Constanţa, care să le vorbească participantelor prezente despre munca lor şi despre "reţeta succesului". Seminarul va avea loc la Hotel Ibis Constanţa în 3 martie.
EcoChampions este un proiect realizat de Asociaţia MaiMultVerde şi Grupul CEZ în parteneriat cu Mare Nostrum şi Inspectoratul Şcolar Constanţa. Cluburile de elevi implicaţi în proiect trebuie să implementeze cinci proiecte în această ediţie EcoChampions, iar aceasta este a treia activitate de voluntariat din cadrul proiectului.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Volei CSM Constanța a învins SCM U Craiova și s-a clasat pe locul șapte în Divizia A1 (GALERIE FOTO + VIDEO)

01 May 2024 720

Axiopolis Cernavodă atletism Gemenii Alexandru și Bogdan Marica și antrenorul lor, Vicențiu Culea, pe podium la București

29 Apr 2024 556

Volei Al doilea succes cu FC Argeș și CSM Constanța s-a clasat pe locul nouă în Divizia A1 (GALERIE FOTO + VIDEO)

27 Apr 2024 731

Abordarea integrată și personalizată, soluție pentru incluziunea cu succes a populației de etnie romă

26 Apr 2024 334

CSM Constanța a câștigat titlul național la baschet feminin Mesajul primarului Vergil Chițac – „Felicitări tuturor celor care au pus umărul la creșterea performanței sportului constănțean.” (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 492

Conferința „Puncte cardinale în dispozitivul social. De la succes la reziliență” are loc la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

23 Apr 2024 430

Farul Constanța are patru jucători în echipa rundei! Gheorghe Hagi, desemnat antrenorul etapei

23 Apr 2024 757

MDLPA Localități din 22 de județe, între care și Constanța, primesc finanțare pentru 25 de noi investiții în modernizarea infrastructurii

17 Apr 2024 426

Atleții de la CS Medgidia, clasări în plutonul fruntaș la „Maratonul Argonauților“ (GALERIE FOTO)

15 Apr 2024 633

Liga a 3-a Axiopolis Cernavodă a învins liderul din play-out, Recolta Gheorghe Doja. Gloria Băneasa, victorie după un meci nebun!

14 Apr 2024 1607

Handbal CSM Constanța a făcut spectacol cu CSU din Suceava, bifând al 19-lea succes stagional (GALERIE FOTO)

13 Apr 2024 849

Originară din Tulcea Mirela Roznoveanu, la ceas aniversar! Carieră începută la revista „Tomis” și continuată cu succes în America

09 Apr 2024 1162

În municipiul Constanța Cum s-a celebrat Ziua Internațională a Romilor la Școala 14 din Palazu Mare (Galerie FOTO+VIDEO)

08 Apr 2024 1425

Elevul român, cel mai bun matematician din lume, a mai obținut un succes

07 Apr 2024 1270

Interviu online cu avocata Maria Neagu, din cadrul Baroului Constanța - Sistemul judiciar din România, prin ochii unui tânăr avocat stagiar

07 Apr 2024 1066