DIICOT caută la Constanţa două grupări acuzate de infracţiuni informatice

Procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, respectiv Serviciul Teritorial Bucureşti  împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti şi Craiova, cu sprijinul Serviciului Român de Informaţii,  au procedat la efectuarea unui număr de 40  percheziţii domiciliare în data de 04.12.2013, pe raza municipiilor Bucureşti, Alexandria, Zimnicea, Craiova şi a judeţelor Constanţa şi Teleorman, în cadrul unei acţiuni  care a vizat  destructurarea a două grupări infracţionale organizate, specializate în săvârşirea de infracţiuni informatice, infracţiuni prevăzute în legea comerţului electronic şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.
         Referitor la prima grupare infracţională, formată din 23 de persoane,  există suspiciunea rezonabilă că, în perioada septembrie 2012 – noiembrie 2013, persoanele vizate s-au constituit într-un grup infracţional organizat cu ramificaţii transfrontaliere în scopul comiterii faptelor de înşelăciune prin sisteme informatice, fraudă informatică şi fals informatic.
        Astfel, prefigurând obţinerea de importante beneficii materiale, persoanele în cauză au indus şi menţinut în eroare un număr semnificativ de cumpărători pe segmentul on-line, în cadrul platformelor electronice comerciale www.cars.com şi www.craigslist.com.
        Ca modalitate efectivă de acţiune, învinuiţii postau anunţuri fictive de vânzare a unor bunuri inexistente în realitate, comunicând informaţii eronate victimelor tranzacţiei prin intermediul poştei electronice şi/sau a mesajelor SMS, constând în modalitatea de achiziţie, plata preţului, identitatea vânzătorului.
        Totodată, învinuiţii au procedat şi la transmiterea către victime a unor facturi fictive din care să rezulte realitatea tranzacţiilor întreprinse fraudulos.
        Activitatea ilicită a fost sprijinită de către complici aflaţi pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, aceste persoane ajutând efectiv la repatrierea folosului material injust. Sumele de bani ridicate şi transmise în România reprezintă procente între 40% şi 60% din totalul financiar încasat pe teritoriul S.U.A. şi au fost împărţite în România între membrii grupării infracţionale  organizate prin intermediul unor transferuri de bani.
        Pentru ridicarea produsului infracţiunii erau  utilizate „săgeţi” coordonate direct de către liderii grupării. Prejudiciul estimat până în prezent este de peste 2.000.000 euro.
        Cu ocazia percheziţiilor au fost ridicate şi indisponibilizate mai multe obiecte şi valori constând în tehnică de calcul (laptopuri, unităţi centrale de calculator, memory-disk-uri etc. ) şi diferite sume de bani în lei şi valută.
        Referitor la cea de a doua grupare infracţională organizată, structurată pe două paliere,  formată din 13 persoane, specializată în săvârşirea de infracţiuni informatice, respectiv infracţiuni prevăzute în legea comerţului electronic  există, de asemenea, suspiciunea rezonabilă că membrii acesteia, sub conducerea  învinuitului G.D.C, în perioada decembrie 2012 – noiembrie 2013 au efectuat mai multe operaţiuni frauduloase cu carduri bancare falsificate.
        Astfel, se reţine faptul că, o parte din membrii grupării după ce au intrat  în posesia datelor de identificare a cardurilor bancare emise de instituţii bancare din America de Sud, Statele Unite ale Americii, Europa şi  Asia, prin intermediul unor POS-uri aparţinând mai multor unităţi bancare, au efectuat tranzacţii frauduloase, prejudiciul  estimat până în prezent fiind de  124.718 lei.
        Un alt palier al grupării infracţionale se ocupa de retragerea sumelor de bani, fie de la ghişeele băncilor, ATM-uri sau folosind serviciul de internet banking.
        De asemenea se reţine faptul că s-a încercat efectuarea şi a altor tranzacţii frauduloase, în valoare aproximativ 274.000 lei, care însă nu au fot  realizate deoarece prin sistemul bancar s-au primit mesaje de refuz sau suspiciune de fraudă.
        La sediile D.I.I.C.O.T – Structura Centrală, respectiv Serviciul Teritorial Bucureşti vor fi aduse 35  de persoane în vederea audierii.
        Suportul de specialitate a fost asigurat de Serviciul Român de Informaţii şi Direcţia Operaţiuni Speciale.
        Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Jandarmeriei Române.
        Menţionăm că învinuiţii din prezenta cauză beneficiază de garanţia legală şi  constituţională a prezumţiei de nevinovăţie.



Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un tânăr din Satu Mare și o educatoare din Marea Britanie, condamnați la Constanța, pentru droguri!

04 May 2024 511

Justiție Constanța Închisoare cu suspendare pentru un tânăr din Constanța prins cu zeci de grame de Cannabis pregătit pentru vânzare

03 May 2024 482

DIICOT, surpriză la percheziții în București! Canabis în borcane de murături (FOTO)

03 May 2024 341

DIICOT a făcut mai multe rețineri! Droguri în zona Centrului Vechi din București. Oficial de la procurori

02 May 2024 472

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 646

Oficial, cu unanimitatea CSM Andra Georgiana Vasile, fostul adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, delegată procuror șef în DIICOT Constanța!

23 Apr 2024 516

Oana Andreea Schmidt Hăineală a fost delegată șef în DIICOT, pe combaterea traficului transfrontalier de droguri

23 Apr 2024 431

Constanța. Polițist trimis în judecată de DIICOT Constanța

23 Apr 2024 798

Andra Georgiana Vasile, fost adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, pe cale să devină șeful Biroului de combatere a traficului de droguri din DIICOT

22 Apr 2024 720

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 535

Ministrul Energiei a depus la DIICOT o plângere penală în legătură cu un videoclip deepfake şi un articol de tip fake news

11 Apr 2024 532

Minoră de 16 ani, forțată să se prostitueze în Germania. Se fac cercetări pentru infracțiunea de trafic de minori

10 Apr 2024 430

Procurorul general al Dobrogei și șefa DIICOT Constanța, printre reclamanți Mai mulți procurori din Constanța au dat în judecată Ministerul Public! Răspunsul Tribunalului (MINUTA)

05 Apr 2024 617

Mai multe persoane, arestate la cererea DIICOT Constanța! (MINUTĂ)

05 Apr 2024 1036

DIICOT Tulcea percheziție la penitenciar Droguri de mare risc sub forma unor hârtii impregnate.

03 Apr 2024 580