UPDATE-DNA vrea să înceapă urmărirea penală față de Gabriel Oprea în dosarul ”Doi și-un sfert”

 
Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, cere sesizarea Senatului pentru începerea urmăririi penale față de fostul ministru de Interne Gabriel Oprea, în dosarul în care sunt cercetați foști șefi ai DIPI.

Informația nu este încă oficială, ci a fost transmisă presei, deocamdată pe surse. 

UPDATE, ora 13.11:


Oficial de la DNA:

"În completarea comunicatului cu nr. 120 din data de 15 februarie 2016, privind presupuse acte asimilate corupției săvârșite de persoane din conducerea Departamentului de Informații și Protecție Internă (D.I.P.I.),  Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:
 
În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Senatului, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de OPREA GABRIEL, senator în Parlamentul României, la data faptei viceprim-ministru pentru Securitate Națională și ministru al Afacerilor Interne, în legătură cu săvârșirea unei infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
 
Solicitarea Direcției Naționale Anticorupție referitoare la efectuarea urmăririi penale față de Oprea Gabriel, senator, la data faptei deținând și o funcție ministerială, are în vedere împrejurarea că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
 
La data de 13 iulie 2015, Oprea Gabriel, în calitate de ministru de Interne şi ordonator de credite, cu ajutorul suspecților Nicolae Gheorghe, secretar de stat în cadrul Departamentului de Informații și Protecție Internă și Pavel Gabriel-Nicolae, șef al serviciului juridic, a dispus suplimentarea cu suma de 410.000 lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale acestei structuri de poliție şi a aprobat achiziţia unui autoturism Audi A8 în scopul declarat al asigurării protecţiei demnitarilor.
Acest lucru s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale care limitează achiziţionarea autovehiculelor din fondurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne, strict la situaţii legate de folosirea lor în activităţi de urmărire penală a infracţiunilor de corupţie.
Ca urmare a încălcării atribuțiilor de serviciu, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 410.000 lei.
În perioada 21 august – octombrie 2015, ministrul de Interne a beneficiat de folosinţa exclusivă a autoturismului Audi A8, achiziţionat în modalitatea de mai sus.
 

Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, precum și copii ale dosarului de urmărire penală.
 
Prezenta cerere de efectuare a urmăririi penale intră sub incidența art. 305 alin 4 din C.P.P., prin urmare, persoana față de care s-a solicitat sesizarea Senatului pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale beneficiază de prezumția de nevinovăție."




Sursa foto: romaniacurata.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Autoritatea Navală Română cumpără echipamente IT în valoare de peste o jumătate de milion de euro! Iată de la cine (DOCUMENT)

25 Mar 2024 833

Gabriel Oprea, fost ministru de Interne, reales președinte al UNPR

16 Dec 2023 762

Modificări în cadrul societății Meet Locals SRL! Un nou punct de lucru deschis la Constanța

11 Nov 2023 851

Spitalul Județean Constanța a încheiat un contract de aproape 500.000 de lei cu Romanian Soft Company SRL. Ce presupune? (DOCUMENT)

24 Oct 2023 1156

Știri justiție Constanța Ziua Porților deschise la Tribunalul Constanța

24 Oct 2023 845

Primăria Constanța a pierdut în procesul în care solicita aproape 40 de milioane de euro de la inculpații din dosarul Polaris!

10 Oct 2023 1151

Primăria Constanța, la judecată cu inculpații din dosarul Polaris! Proces cu o miză de aproape 40 de milioane de euro. Pronunțarea, azi

08 Oct 2023 2641

Municipiul Constanta cere aproape 40 de milioane de euro de la inculpații din dosarul Polaris! Judecătorii Curții de Apel, în pronunțare

29 Sep 2023 3183

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 30 august 2023

31 Aug 2023 1086

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 03 august 2023

04 Aug 2023 920

Iată de ce a fost achitat definitiv Gabriel Oprea în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină! (DOCUMENT)

31 Jul 2023 962

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 20 iulie 2023

21 Jul 2023 1523

Curtea de Apel București, amânare de pronunțare în dosarul prvind moartea polițistului Bogdan Gigină!

30 Jun 2023 1260

Licitații Constanța ANR cumpără servicii pentru medicina muncii de la Medical Cermed SRL (DOCUMENT)

26 Jun 2023 1202

Fostul ministru Gabriel Oprea, achitat pentru moartea polițistului Bogdan Cosmin Gigină! Când se va lua decizia finală

06 Jun 2023 1163