Elena Udrea s-a întâlnit cu Dorin Cocoş şi Alina Bica la Curtea Supremă

 
Elena Udrea s-a întâlnit, azi, la ICCJ, cu fostul său soţ, Dorin Cocoş. Udrea a mărturisit că i-a urat "La mulţi ani" lui Cocoş, pentru că a fost ziua lui de naştere, şi le-a spus jurnaliştilor că nu ştie dacă acesta divorţează de a două soţie. Udrea s-a întâlnit la Curtea Supremă şi cu Alina Bica.
 
Fostul ministru Elena Udrea s-a prezentat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde a avut loc un nou termen al dosarului "Gala Bute", în care este judecată pentru fapte de corupţie. Potrivit România TV, foştii soţi Elena Udrea şi Dorin Cocoş s-au întâlnit şi s-au pupat în sala de judecată.
 
Întrebată despre oamenii care i-au fost dragi şi pe care i-a întâlnit marţi la ICCJ, Udrea a spus: "Da, din punctul meu de vedere oamenii nu se schimbă. Am aceleaşi sentimente pentru toţi cei care mi-au fost prieteni la un moment dat sau care au făcut parte din viaţa mea. Viaţa e cu bune şi cu rele. Este nu doar aşa cum ne-am dori noi să fie, în viaţă sunt şi lcururi pe care nu le meriţi. Dar asta e, le ducem".
 
Pe de altă parte, Udrea a ţinut să constate că există "un interes uriaş" faţă de ea: "Asta e, e vacanţă parlamentară, şi toată lumea face ce poate. Unii au plecat din ţară, îşi fac vacanţă pe la Miami, în Italia... Eu am fost la Năvodari, dar asta e ... Trebuie să îmi acord şi aceste statut de privilegiată în raport cu dumneavoastră. Adică sunteţi mereu cu ochii pe mine."
 
Totodată, Udrea s-a arătat deranjată că este urmărită mereu de paparazzii, dar şi de faptul că oamenii simpli îi fac fotografii şi apoi le trimit presei.
 
Sursa: rtv.net
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Elena Udrea cere revizuirea Dosarului Gala Bute! Totul s-ar putea decide azi

12 Dec 2023 1146

Decizie definitivă pentru Elena Udrea, fost consilier prezidențial, șef al Cancelariei Prezidențiale

23 Nov 2023 4995

Printre inculpați Elena Udrea și Ioana Băsescu Totul s-ar putea decide mâine! Procurorii DNA cer rejudecarea dosarului privind finanțarea campaniei electorale din 2009

21 Nov 2023 948

DNA cere rejudecarea dosarului privind finanțarea campaniei electorale din 2009. Iată când se va pronunța Înalta Curte

26 Oct 2023 978

DNA, acțiune extraordinară pentru rejudecarea dosarului privind finanțarea campaniei electorale din 2009

25 Oct 2023 1023

Elena Udrea, nemulțumită că nu a primit permisie pentru a ajunge la ziua fetiței care împlinește 5 ani

03 Sep 2023 1570

DNA cere condamnarea definitivă a Ioanei Băsescu și Elenei Udrea în baza deciziei CJUE

10 Aug 2023 2055

Știri justiție DNA va contesta soluția definitivă în dosarul Elenei Udrea! (DOCUMENT)

27 Jul 2023 1164

Elena Udrea, Ioana Băsescu, Ioan Silviu Wagner și Victor Tarhon, decizie definitivă la Curtea Supremă – A intervenit prescripţia!

11 Jul 2023 2637

Înalta Curte, amânare de pronunțare în dosarul privind finanțarea campaniei electorale din 2009

08 Jun 2023 1304

Cinci ani în primă instanță pentru Ioana Băsescu Elena Udrea, Ioan Wagner, fostul șef al Oil Teminal, și Victor Tarhon, vicepreședintele CJ Tulcea, așteaptă azi decizia finală a Curții Supreme (DOCUMENT)

08 Jun 2023 2830

Elena Udrea, amânare la Curtea Supremă, în dosarul Hidroelectrica

07 Jun 2023 1380

Curtea Supremă, amânare de pronunțare într-un dosar al Elenei Udrea

11 May 2023 1613

Judecătorii mai au nevoie de timp! Înalta Curte, amânare de pronunțare în dosarul privind finanțarea campaniei electorale din 2009!

13 Apr 2023 1022

Decizie a Curții de Apel București în cazul Elenei Udrea. Are legătură cu o presupusă mită de 5 milioane de dolari

11 Apr 2023 2333