UPDATE. Exclusivitate! Adiţional la contractul cu Polaris M Holding SA! Decebal Făgădău cere mandat consilierilor pentru suspendarea contractului

 
Viceprimarul cu atribuţii de primar, Decebal Fădăgău, va cere consilierilor locali în şedinţa de mâine să împuternicească exectivul municipiului Constanţa să încheie un act adiţional la contractul de salubrizare cu SC Polaris SA prin care să stopeze partenerului comercial o garanţie cuprinsă între 8 si 10% din contract ca o formă de protecţie pentru municipalitate, având în vedere calitatea de inculpat pe care firma care se desfăşoară serviciul de salubrizare o are într-un dosar în care este cercetat fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre.

Decizia lui Decebal Făgădău de a solicita Consiliului Local să reglementeze modul de derulare a contractului cu Polaris survine în urma unor consultări cu avocaţi, dar şi după ce Consiliul Local Constanţa s-a constituit parte civilă în dosarul în care Radu Mazăre a fost trimis în judecată, pentru că ar fi primit 7 milioane euro de la firma Polaris M Holding pentru ca această societate să câştige licitaţia pentru serviciul de salubrizare, prejudiciul depăşind 200 milioane lei.

Precizăm că o a avut deja loc o discuţie cu reprezentanţii societăţii de salubrizare însă, municipalitatea nu-şi permite în acest moment să acorde o perioadă de graţie de până la 60 de zile solicitată de Polaris. Garanţia ar urma să fie returnată, dacă instanţa de judecată va respinge cererea de suspendare a contractului pe care municipalitate intenţionează să o înainteze pe 8 februarie.

Proiectul de hotărâre privind împuternicirea de către CL a executivului în vederea reglementării contractului de salubrizare va figura pe ordinea de zi suplementară, alături de un alt proiect care priveşte taxele şi impozitele.

UPDATE 1, ora 21.02
 
„Este exclus ca municipiul Constanţa să ajungă într-o situaţie similară cu cea a oraşului Napoli. Voi explica pe larg procedura la şedinţa de mâine”, a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, Decebal Făgădău.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

grig

29 Jan, 2016 08:51

Cum dracu toata lumea are exclusivitate. Aseara aia pe la televizor aveau exclusivitate acum si voi la ziar. Cred ca nu intelegeti sensul cuvantului exclusivitate.

Mihai

28 Jan, 2016 21:39

Asta nu trebuia stipulat in contractul original?

Articole asemanatoare

Decebal Făgădău, dat în judecată de administrația Chițac! Tribunalul Constanța amână procesul

22 Apr 2024 460

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 567

Decebal Făgădău, fostul primar al municipiului Constanța, așteptat la Curtea de Apel! Nou termen în dosarul terenurilor din Portul Tomis

17 Apr 2024 4327

Terenul pentru care a fost amendat Făgădău, când era primar, nu se întoarce în proprietatea Statului Român! Judecătorii din București explică de ce (MOTIVARE)

11 Apr 2024 866

Decebal Făgădău „Mi-aș fi dorit din tot sufletul să candidez la funcția de primar al Municipiului Constanța“ (VIDEO)

27 Mar 2024 2320

UPDATE Decebal Făgădău revine în PSD. Pentru ce funcție ar putea candida (GALERIE FOTO)

27 Mar 2024 1418

Fostul primar al municipiului Constanța, Decebal Făgădău, la ceas aniversar! Ce mesaj a transmis

14 Mar 2024 1584

Joi, 15 februarie 2024 Primul termen în apelul dosarului terenurilor din Portul Tomis!

15 Feb 2024 937

ZIUA LIVE Horia Constantinescu –„Am discutat cu Decebal Făgădău și cred că am conturat formula câștigătoare. Ne înscriem și noi la concurs, partidul decide candidații”!

12 Feb 2024 1640

Ce pregătesc Horia Constantinescu și Decebal Făgădău?

10 Feb 2024 1522

Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, clasare de la DNA! Vizat, dosarul din cauza căruia a demisionat din PSD

29 Jan 2024 1833

Judecător nou pentru dosarul terenurilor din Portul Tomis! Procesul amânat pentru 15 februarie 2024

18 Jan 2024 1069

Decizii care au „marcat“ justiția din Constanța în 2023! (Penal)

04 Jan 2024 1057

Tribunalul Constanța amână pentru la anul dosarul Marcelei Enache, fostul secretar al municipiului Constanța

17 Dec 2023 953

Justiție Constanța Marți, 12 decembrie 2023, primul termen în apelul dosarului terenurilor din Portul Tomis!

12 Dec 2023 1346