Tribunalul Constanța amână pentru la anul dosarul Marcelei Enache, fostul secretar al municipiului Constanța

 
 
  • În cauză, procurorii DNA Constanța au dispus clasarea cercetărilor față de Radu Ștefan Mazăre și trimiterea în judecată a Marcelei Enache, fostul secretar al municipiului Constanța
  • Marcela Enache a fost trimisă în judecată, alături de Decebal Făgădău, fostul primar al municipiului Constanța, și în dosarului terenurilor din Portul Tomis, din municipiul Constanța.
  • Dosarul se află la Curtea de Apel Constanța, iar conform Portalului instanțelor de judecată, noul termen a fost stabilit pentru data de 15 februarie 2024.
  • Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 
 
Tribunalul Constanța a fixat un nou termen în dosarul în care Marcela Enache, fostul secretar al municipiului Constanța, a fost trimisă în judecată de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul teritorial Constanța!
 
Conform portalului instanțelor de judecată, fostul secretar al municipiului Constanța este suspectat de complicitate la abuz in serviciu.
 
Noul termen în dosar a fost stabilit pentru data de 23 ianuarie 2024.

Cauza se află, potrivit datelor noastre, în atenția completului de judecată prezidat de magistratul Ardeleanu Antoneta, de la Tribunalul Constanța  
 
Oricare va fi decizia tribunalului, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
 

„În perioada 2003-2012, inculpata Enache Marcela, în calitatea menționată mai sus, cu încălcarea prevederilor legale, ar fi contrasemnat pentru legalitate un număr de șapte Hotărâri ale Consiliului Local Constanța prin care se aproba, la un preț derizoriu (și de patru ori mai mic decât prețul pieței), vânzarea prin negociere directă a unor terenuri (în suprafață totală de 3.590 mp), aparținând domeniului privat al UAT Constanța. De menționat este faptul că terenurile respective, situate în zone cu potențial turistic și comercial deosebit, ar fi intrat în posesia unor societăți comerciale controlate de oameni de afaceri din anturajul edilului, care conducea primăria municipiului Constanța la vremea respectivă.
 


Primăria municipiului Constanța s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1.732.687,5 euro.
 
În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii.

 
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție“.

 
De menționat că în cauză, procurorii DNA Constanța au dispus clasarea cercetărilor față de Radu Ștefan Mazăre și trimiterea în judecată a Marcelei Enache, fostul secretar al municipiului Constanța!
 
Mai multe pot fi citite accesând link-ul de mai jos:
 
Breaking News
Dosarul celor zece terenuri din domeniul privat al municipiului Constanța vândute „la prețuri diminuate“ se întoarce la DNA

 
Dosarul terenurilor din Portul Tomis
 
Marcela Enache a fost trimisă în judecată, alături de Decebal Făgădău, fostul primar al municipiului Constanța, și în dosarului terenurilor din Portul Tomis, din municipiul Constanța.
 
Prezenta cauză a fost soluționată de judecătorul Gabriel Mustaţă, pe când era la Tribunalul Constanța, prin achitarea celor doi inculpați, pe motiv că faptele imputate de procurori nu sunt prevăzute de legea penală.
 
Justiție la Constanța!
CSM a aprobat! Judecătorul Gabriel Mustaţă, transferat la Curtea de Apel Constanța! Marius Cătălin Croitoru, la Tribunal

 
Decizia tribunalului a fost contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
Dosarul se află, potrivit datelor noastre, în atenția completului de judecată format din judecătorii Pîrlogea Ştefania și Coadă Ciprian, de la Curtea de Apel Constanța. 
 
Protest în justiție
 
Conform Portalului instanțelor de judecată, cauza a fost amânată pentru data de 15 februarie 2024, față de măsurile de protest adoptate de către sindicatul national al grefei judiciare DICASTERIAL și față de cererea de amânare formulată de către aparatorul intimatului inculpat.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
Amintim că cele trei terenuri din prezenta cauză (în suprafață totală de peste 1000 de metri pătrați) se află în Portul Turistic Tomis, unde în urmă cu aproximativ 20 de ani s-a început ridicarea unui bloc iar proiectul nu s-a mai terminat.
 
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Exclusiv!
Mihai Lupu, președintele CJC, clasare de la DNA! Ermil Chelariu și Adrian Roșu, trimiși în judecată. Caraiola Anăstase a încheiat acord


 
UPDATE
Felicia Ovanesian l-a acționat în instanță pe Primarul Municipiului Constanța! „Pe vremea lui Făgădău primeam răspunsurile la cererile pe 544, dar la Chițac refuză de fiecare dată. Nu se poate așa ceva!“


 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decebal Făgădău, fostul primar al municipiului Constanța, așteptat la Curtea de Apel! Nou termen în dosarul terenurilor din Portul Tomis

17 Apr 2024 4334

Tribunalul Constanța, decizie privind măsurile asigurătorii din dosarul Marcelei Enache, fostul secretar al municipiului Constanța (MINUTA)

26 Feb 2024 618

Joi, 15 februarie 2024 Primul termen în apelul dosarului terenurilor din Portul Tomis!

15 Feb 2024 938

Judecător nou pentru dosarul terenurilor din Portul Tomis! Procesul amânat pentru 15 februarie 2024

18 Jan 2024 1070

Decizii care au „marcat“ justiția din Constanța în 2023! (Penal)

04 Jan 2024 1059

Justiție Constanța Marți, 12 decembrie 2023, primul termen în apelul dosarului terenurilor din Portul Tomis!

12 Dec 2023 1347

Judecător nou pentru dosarul lui Cristian Radu, primarul din Mangalia! (RECHIZITORIU)

16 Oct 2023 5037

Oficial! Marius Damian Mitea, judecător la Curtea de Apel Constanța, eliberat din funcţie, prin pensionare

28 Sep 2023 1093

Municipiul Constanţa prin Primar contestă achitările din dosarul terenurilor din Portul Tomis! (MOTIVARE)

17 Aug 2023 3468

Fostul secretar al municipiului Constanța, trimis în judecată de DNA! Când începe procesul

13 Aug 2023 2970

Exclusiv! Oficial! Achitare pentru Decebal Făgădău și Marcela Enache, în dosarul terenurilor din Portul Tomis

01 Aug 2023 2399

Decebal Făgădău și Marcela Enache, inculpați Azi se va da pronunțarea în dosarul terenurilor din Portul Tomis, Constanța!

27 Jul 2023 6109

Decizie definitivă într-un dosar al DNA Constanța! Este vizat fostul secretar al municipiului Constanța!

12 Jul 2023 5516

Amânare de pronunțare în dosarul terenurilor din Portul Tomis! Judecătorul Gabriel Mustaţă mai are nevoie de câteva zile

27 Jun 2023 1410

Începe procesul Marcelei Enache, fostul secretar al municipiului Constanța! (MINUTĂ)

06 Jun 2023 1533