Decebal Făgădău și Marcela Enache, inculpați Azi se va da pronunțarea în dosarul terenurilor din Portul Tomis, Constanța!

 
  • Potrivit DNA, Decebal Făgădău, la data presupusei fapte viceprimar cu atribuții de primar al municipiului Constanța, este suspectat de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
  • Asta în timp ce Marcela Enache, (fostul secretar general al municipiului, din cadrul Consiliului Local Constanţa) este bănuită de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
  • Dosarul a fost instrumentat de Andrei Bodean, procurorul șef al DNA Constanța.
  • Precizăm că trimiterea în judecată reprezintă o etapă în cadrul procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, care nu poate în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil. 

Judecătorul Gabriel Mustaţă, de la Tribunalul Constanța, este așteptat să se pronunțe azi, 28 iulie 2023, în dosarul terenurilor din Portul Tomis, din municipiul Constanța, cauză în care au fost deferiți justiției Decebal Făgădău, fostul primar al municipiului Constanța, și Marcela Enache, (fostul secretar general al municipiului, din cadrul Consiliului Local Constanţa).

Oricare va fi decizia Tribunalului Constanța, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
Dosarul a fost instrumentat de Andrei Bodean, procurorul șef al DNA Constanța.
 
Potrivit DNA, Decebal Făgădău, la data presupusei fapte viceprimar cu atribuții de primar al municipiului Constanța, este suspectat de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
 
Asta în timp ce Marcela Enache, (fostul secretar general al municipiului, din cadrul Consiliului Local Constanţa) este bănuită de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
 
Consiliul Local Constanţa este parte civilă.
 
În rechizitoriu, DNA arată că, în cursul anului 2015, Decebal Făgădău și Marcela Enache și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de dispozițiile legale în legătură cu vânzarea a trei terenuri din domeniul privat al municipiului Constanța.
 
Prin aceste demersuri inculpații ar fi produs patrimoniului municipiului Constanța un prejudiciu în valoare de 133.688 euro, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru cumpărători, conform DNA.

 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 

Cele trei terenuri (în suprafață totală de peste 1000 de metri pătrați) se află în Portul Turistic Tomis, unde în urmă cu aproximativ 20 de ani s-a început ridicarea unui bloc iar proiectul nu s-a mai terminat.
 
Amintim că în anul 2013, societatea comercială Astera Consulting SRL – despre care s-a susținut că este una dintre firmele controlate de omul de afaceri Sorin Gabriel Strutinsky, prieten al lui Nicuşor Daniel Constantinescu, şi Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, a obţinut de la Primăria Constanţa autorizaţia de construire pentru finalizarea hotelului cu nouă etaje din Portul Tomis.
 
Avocații 
 
În acest dosar, fostul primar al Constanței este reprezentat de avocații Radu Doicescu și Adrian Gheorghiță, iar Marcela Enache, fostul secretar general al municipiului, este reprezentată de avocatul Ionuț Cazan, toți avocații menționați fiind din Baroul Constanța.
 
Asta în timp ce interesele Consiliului Local Constanţa sunt reprezentate în acest proces de avocat Constantin Cojocaru.
 
Urmărește ZIUA de Constanța
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Procurorul Andrei Bodean rămâne șeful DNA Constanța! CV-ul, averea și interesele! (DOCUMENTE)
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fostul primar, Decebal Făgădău, tătic pentru a treia oară Maria s-a născut pe 2 decembrie!

03 Dec 2023 2389

Răsturnare de situație Apele Române pierd, la București, terenul pentru care fusese amendat Decebal Făgădău când era primar! (MINUTA)

23 Nov 2023 807

Judecător nou pentru dosarul lui Cristian Radu, primarul din Mangalia! (RECHIZITORIU)

16 Oct 2023 3227

FOTO și VIDEO Cum arată la 1 octombrie 2023 strada Ștefan cel Mare din Constanța. Cât a costat proiectul și firmele care au efectuat lucrările

01 Oct 2023 1813

UPDATE. Știri justiție Constanța Primul termen în apelul dosarului terenurilor din Portul Tomis

13 Sep 2023 821

Decebal Făgădău, achitat în dosarul terenurilor din Portul Tomis! Dosarul a ajuns la Curtea de Apel Constanța (DOCUMENT)

12 Sep 2023 1094

Municipiul Constanţa prin Primar contestă achitările din dosarul terenurilor din Portul Tomis! (MOTIVARE)

17 Aug 2023 3203

Iată de ce a fost achitat Decebal Făgădău, în dosarul terenurilor din Portul Tomis! (MOTIVARE)

02 Aug 2023 1667

Ce „spune“ legea despre achitarea lui Decebal Făgădău, în dosarul terenurilor din Portul Tomis - fapta nu este prevăzută de legea penală!

01 Aug 2023 1827

DNA Constanța, reacție oficială după achitarea lui Decebal Făgădău în dosarul terenurilor din Portul Tomis!

01 Aug 2023 2059

Exclusiv! Oficial! Achitare pentru Decebal Făgădău și Marcela Enache, în dosarul terenurilor din Portul Tomis

01 Aug 2023 2088

Știri din Constanța Investitorul Black Waters SA și proprietarul terenului de lângă Poarta Mare a Cetăţii Tomis au formulat plângeri la DNA! (DOCUMENTE)

30 Jul 2023 2722

Procesul pentru terenul care i-a adus o amendă fostului primar Făgădău, amânat la București

16 Jul 2023 1472

Procesul fostului primar Făgădău, deschis de Municipiul Constanța prin Primar, amânat de judecători

06 Jun 2023 1909

Inculpați, Decebal Făgădău și Marcela Enache Judecata s-a terminat! Când va avea loc pronunțarea în dosarul terenurilor din Portul Tomis

10 May 2023 9086