Explicaţia deputatului PDL de Constanţa Florin Gheorghe Cum s-au furat voturile la Convenția PDL pentru Vasile Blaga


Deputatul PDL de Constanţa Florin Gheorghe spune că ,cel mai probabil, va pleca din partid ,” dezamăgit de modul în care s-au desfăşurat lucrările Convenţiei Naţionale în care s-a furat fără ruşine “.
Tânărul deputat a declarat pentru EVZ că “cele mai multe manevre s-au făcut cu voturile celor din diaspora, vreo 40-50, în locul cărora au votat persoane aduse în plus”.
Aflat la primul mandat de parlamentar, Florin Gheorghe crede că “dacă am ajuns să ne furăm între noi, nu are rost să mai stau în partid, să-l conducă Vasile Blaga împreună cu Cezar Preda şi cu Gigi Chiru, prefer să fiu independent, să-mi fac datoria de deputat, pentru că nu mi-am propus să stau 10 mandate”.
El susţine că “încă din  timpul numărării voturilor când unii membri ai comisiei au semnalat nereguli şi au anunţat-o pe Elena Udrea, aceasta le-a spus să facă imediat contestaţie însă contestaţia a fost furată , a dispărut pur şi simplu şi dl Mircea Toader a anunţat în grabă rezultatul după ce plecase cu urna plină şi s-a întors cu una mai goală ”.
În opinia deputatului constănţean ,”echipa Blaga a furat prin metoda Maradona, îi dai  unui bişniţar să-ţi schimbe 100 de euro şi el îţi arată apoi un portofel jurându-se că i-ai dat doar 10 euro”.
Sursa: evz.ro



Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Coraci Ion

24 Mar, 2013 23:47

Pana acum domnule Florin, nu stiati ca reprezentantii centrali ai PDL-ului au furat pe diverse cai? In primul rand la numaratoarea de votare la Legea pensiilor de presedinta camerei? Ati fost partas la acest furt prin acordarea in continuare de credit aceleasi persoane la alegerile parlamentare.Ce deosebire este intre Elena Udrea si fosta presedinta a Camerei Deputatilor, careia nu doresc sa-i rostesc numele? Imi pare bine ca ultima palma data PDL-lui a fost cea data de Traian Basescu pe care l-ati sustinut la referendum ca sa nu fie demis in ciuda celor 7.500.000 de voturi valabile de demitere. Proverbul...pe cine nu la-si sa moara,nu te lasa sa traiesti este valabil.

Articole asemanatoare

Legături cu afaceristul Gheorghiu Bogdan Mihai Multiactive Finance SRL, din Iași, procese la Constanța! Nordis Management SRL - pârât

17 May 2024 578

România ar putea deveni prima țară cu o lege pentru participarea copiilor în procesul decizional

14 May 2024 380

Firme din Constanța Fostul deputat și ministru al Turismului Mircea-Titus Dobre s-a retras din MG Tour SRL

02 May 2024 634

Surse Deputatul Dumitru Focșa, suspectat că și-a bătut nevasta – a fost emis ordin de protecție. Reacția parlamentarului

02 May 2024 897

Un deputat AUR continuă procesele pentru a-și recupera o parte din indemnizație. Procesele se desfășoară la Curtea de Apel Constanța

01 May 2024 323

ZIUA LIVE Candidatul Dreptei Unite pentru municipiul Constanța, Stelian Ion -„Eu joc totul pe această carte, Primăria trebuie câștigată"! (VIDEO)

26 Apr 2024 715

ZIUA LIVE Planurile lui Stelian Ion, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru municipiul Constanța!

25 Apr 2024 896

Deputatul Focșa bifează deja al cincilea partid în mai puțin de un mandat!

18 Apr 2024 727

ZIUA LIVE Stelian Ion (ADU) - „Eu văd dezvoltarea Constanței pe orizontală, trebuie să încurajăm aceste investiții"! (VIDEO)

17 Apr 2024 704

ZIUA LIVE Stelian Ion, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru Primăria Constanța propune o administrație transparentă!

16 Apr 2024 741

Fostul deputat Eduard Martin a revenit în PSD, partidul în care a regăsit „echilibrul doctrinar"

10 Apr 2024 1199

ZIUA LIVE. Stelian Ion (ADU) „Tandemul pe care îl fac cu Bogdan Bola pentru Primărie înseamnă foarte mult. Și susținerea PMP-ului este importantă”! (VIDEO)

29 Mar 2024 866

ZIUA LIVE Președintele USR Constanța, Stelian Ion - „Și așa cum am gândit alianța, ea este formula cu care noi intenționăm să câștigăm primăria” (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 767

ZIUA LIVE De ce vrea Stelian Ion să-și ia revanșa în 2024!

28 Mar 2024 873

Deputatul constănțean Cristina Rizea s-a înscris în Partidul Social Democrat. Va candida la Primăria Valu lui Traian (GALERIE FOTO)

27 Mar 2024 2041