UPDATE 1 Fostul consilier personal al lui Sorin Oprescu și fostul trezorier al PNL, reținuți de DNA

Fostul consilier personal al lui Sorin Oprescu, Costin Berevoianu, și fostul trezorier al PNL, Vlad Moisescu, au fost reținuți, astăzi, de DNA Ploiești, în dosarul privind Apa Nova, au declarat surse judiciare.
 
Omul de afaceri Ovidiu Semenescu este suspectat că ar fi făcut trafic de influență în favoarea societății Apa Nova București prin intermediul lui Vlad Moisescu și Costin Berevoianu, ambii având relații importante în administrația publică locală, potrivit unor surse judiciare.
 
Timp de mai mulți ani, Ovidiu Semenescu, în calitate de reprezentant neoficial în România al unui grup de firme, s-ar fi folosit de relația cu Vlad Moisescu și de influența pe care acesta o avea la nivelul Primăriei sectorului 1, pentru obținerea unor contracte cu instituții publice.

UPDATE 1, ora 21.03

Costin Berevoianu, Vlad Moisescu şi Ovidiu Semenescu au fost scoși încătușați din sediul DNA Ploiești, aceștia fiind reținuți într-un dosar de cumpărare de influență și trafic de influență în legătură cu Apa Nova București. La ieșirea din sediul DNA, Berevoianu a negat că ar fi luat bani și că ar fi făcut trafic de influență. Vlad Moisescu a negat, de asemenea, că ar fi făcut trafic de influență, iar întrebat cum își explică faptul că se află din nou la DNA Ploiești, el a răspuns că „așa e la Ploiești".

Cei trei vor fi transportați în arestul IPJ Prahova care se află la Câmpina, urmând a fi prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă, notează Agerpres.
 
Sursa foto: Agerpres

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosar DNA Constanta! Cazul presupusului şantaj de la SOCEP se va rejudeca! Tribunalul Constanța anunță primul termen

02 May 2024 437

Curtea de Apel Constanța repune pe rol un dosar al DNA Constanța! S-a calculat un presupus prejudiciu de aproape 10 milioane euro

01 May 2024 6058

Procurorul Sorin Constantinescu, fostul șef al DNA Constanța, eliberat din funcţie, prin pensionare!

29 Apr 2024 546

Dănăilă Sorin, fost director Îmbunătățiri Funciare Galați, trimis în judecată de DNA!

29 Apr 2024 557

Delegarea procurorului Mihai Stanciu în fruntea DNA Constanța, contestată! Înalta Curte anunță primul termen în dosar

27 Apr 2024 701

Stănculescu Cătălin Liviu, șeful Direcției Energie din Complexul Energetic Oltenia, reținut de DNA

26 Apr 2024 572

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

25 Apr 2024 383

Elena Marinela Negulici, fost director economic al CNE Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă într-un dosar DNA Constanța!

24 Apr 2024 582

Dosarul SOCEP, instrumentat de DNA Constanța, se va rejudeca! (MINUTĂ)

24 Apr 2024 513

Trimitere în judecată DNA S-a lăudat cu influență asupra unor judecători din cadrul Curții de Apel București

24 Apr 2024 445

Ce averi au procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să lucreze la DNA Constanța, după plecarea lui Bodean Andrei și Conortos Constantin (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 936

DNA o trimite în judecată pe Nadia Florentina Racz, fost inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor

23 Apr 2024 475

Procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să-i înlocuiască la DNA Constanța pe Bodean Andrei și Conortos Constantin

23 Apr 2024 764

Dosar DNA Constanța Vasile Iliuță, șeful Consiliului Județean Călărași, termen azi la Curtea de Apel București! (RECHIZITORIU)

23 Apr 2024 667

Curtea de Apel Constanța, în pronunțare într-un dosar DNA cu un presupus prejudiciu de aproape 10 milioane euro

21 Apr 2024 961