DNA Funcționari publici din cadrul Primăriei București, reținuți

 
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de la data de 06.09.2015, a inculpaților:
 
STANCA CRISTIAN, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de:
 - complicitate la luare de mită (3 infracțiuni),
-  complicitate la dare de mită,   
 -  trafic de influență,
 
PETROI AVASILOAE RUXANDRA MIHAELA, director general al Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de luare de mită,
 
ȘUPEALĂ FLORIN, director adjunct al Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de luare de mită,
 
CONSTANTINESCU MIRCEA OCTAVIAN, director economic în cadrul aparatului Primarului Municipiului Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de luare de mită,
 
BENGALICI CLAUDIU, administrator al unei societăți comerciale, sub aspectul săvârşirii a două infracțiuni de complicitate a spălării banilor,
 
       Din ordonanțele întocmite de procurori a rezultat că există date şi probe potrivit cărora :

 
În perioada mai-august 2015, inculpatul Stanca Cristian împreună cu o altă persoană ce deținea o funcție de conducere în aparatul Primarului Municipiului București, a pretins de la patru denunţători, oameni de afaceri, suma de 852.626,5 lei, din care au primit echivalentul în lei al sumei de 5.000 euro.
În aceste circumstanţe, persoana respectivă a fost de acord să vireze din patrimoniul instituţiei în cel al Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului suma necesară, pentru ca această din urmă instituție să achite contravaloarea lucrărilor executate de societatea denunţătoare în temeiul unui contract de prestări servicii.

În perioada iulie-august 2015 inculpatul Stanca Cristian, ştiind că  inculpații Petroi Avasiloae Ruxandra Mihaela și Șupeală Florin, în calitate de directori la Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului, fuseseră de acord să primească drept mită suma de 70.000 euro pentru amândoi, de la aceleași persoane denunţătoare, a insistat în mod repetat pe lângă acestea din urmă să achite celor doi măcar o parte din banii promiși.
Suma de bani urma să fie remisă pentru ca cei doi să fie de acord cu încheierea şi derularea contractului de prestări servicii menționat.
În luna iulie 2015, inculpatul Stanca Cristian împreună cu aceeași persoană a pretins de la aceeași oameni de afaceri, suma de 7.000 euro (cel de-al doilea primind echivalentul în lei), pentru a-i remite inculpatului Constantinescu Octavian Mircea, director economic în cadrul aparatului Primarului Municipiului Bucureşti, lucru care s-a și întâmplat la data de 12.08.2015.  
Această sumă de bani a fost pretinsă de inculpatul Constantinescu Octavian Mircea, pentru că a fost de acord să dispună virarea cu prioritate a unor sume de bani necesare achitării lucrărilor executate de firma oamenilor de afaceri.
În perioada iulie-august 2015, inculpatul Stanca Cristian împreună cu aceeași persoană cu funcție de conducere în aparatul Primarului Municipiului București, a pretins de la cei patru denunţătorii sume de bani, pe care le-a particularizat la data de 04.08.2015 ca fiind 50.000 euro, susținând că, prin influenţa pe care o are asupra inculpatului Oprescu Sorin Mircea, îl va determina pe acesta să aprobe virarea către Centrul Cultural al Palatelor Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului a sumelor necesare achitării către societatea oamenilor de afaceri a lucrărilor executate.
De asemenea, inculpatul Stanca Cristian a precizat denunțătorilor că banii vor fi remiși de el Primarului Municipiului Bucureşti, în scopul arătat mai sus.
În cursul anului 2014, inculpatul Bengalici Claudiu a ajutat persoana cu funcție de conducere în aparatul Primarului Municipiului București, despre care am făcut referire mai sus, să disimuleze adevărata natură a provenienței sumei de 6.428.698 lei, primită în două rânduri cu titlu de mită de la aceleași persoane, creând aparența că între firma pe care o administrează și cea a denunțătorilor au existat relaţii contractuale care să justifice plata sumei respective, cunoscând că banii proveneau din săvârșirea unor infracțiuni de corupție.
 
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.
 
Inculpaților li s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală urmând să fie prezentați, la data de 07 septembrie 2015, Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
 
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.           

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Procurorul Sorin Constantinescu, fostul șef al DNA Constanța, eliberat din funcţie, prin pensionare!

29 Apr 2024 286

Dănăilă Sorin, fost director Îmbunătățiri Funciare Galați, trimis în judecată de DNA!

29 Apr 2024 336

Delegarea procurorului Mihai Stanciu în fruntea DNA Constanța, contestată! Înalta Curte anunță primul termen în dosar

27 Apr 2024 643

Stănculescu Cătălin Liviu, șeful Direcției Energie din Complexul Energetic Oltenia, reținut de DNA

26 Apr 2024 524

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

25 Apr 2024 360

Elena Marinela Negulici, fost director economic al CNE Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă într-un dosar DNA Constanța!

24 Apr 2024 550

Dosarul SOCEP, instrumentat de DNA Constanța, se va rejudeca! (MINUTĂ)

24 Apr 2024 472

Trimitere în judecată DNA S-a lăudat cu influență asupra unor judecători din cadrul Curții de Apel București

24 Apr 2024 432

Ce averi au procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să lucreze la DNA Constanța, după plecarea lui Bodean Andrei și Conortos Constantin (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 905

DNA o trimite în judecată pe Nadia Florentina Racz, fost inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor

23 Apr 2024 460

Procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să-i înlocuiască la DNA Constanța pe Bodean Andrei și Conortos Constantin

23 Apr 2024 744

Dosar DNA Constanța Vasile Iliuță, șeful Consiliului Județean Călărași, termen azi la Curtea de Apel București! (RECHIZITORIU)

23 Apr 2024 585

Curtea de Apel Constanța, în pronunțare într-un dosar DNA cu un presupus prejudiciu de aproape 10 milioane euro

21 Apr 2024 932

Curtea de Apel Constanța respinge acțiunea preotului Petrică Leașcu! (MINUTĂ)

20 Apr 2024 768

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 577