Hans Klemm – „România va intra pe o direcție nouă, mai pozitivă”

SUA intenţionează să-i susţină în totalitate pe preşedintele Iohannis, prim-ministrul Cioloş şi guvernul său, a declarat ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, într-un interviu acordat postului Digi24.
 
„Vom rămâne un puternic aliat, partener și prieten al României. Cred că acum există mari speranțe că România va intra pe o direcție nouă, mai pozitivă, dar acest lucru cere timp și va fi nevoie de sprijinul românilor. Vom vedea și trebuie să sperăm în continuare că instituțiile românești vor oferi oamenii pe care i-a cerut strada în noiembrie'', a precizat Klemm.
 
În opinia sa, corupția și lipsa infrastructurii sunt principalele vulnerabilități ale României: „SUA au susținut foarte puternic lupta României împotriva corupției și cred că s-au făcut eforturi semnificative în această direcție în ultimii ani, prin acordarea de resurse procurorilor și măsuri de asigurare a unui sistem judiciar independent și o respectare deplină a statului de drept. Alte obstacole includ infrastructura. Am călătorit puțin prin România. Unele dintre șosele sunt excelente, îmi aduc aminte de autostrăzile din Germania, însă mai este nevoie de multe eforturi pentru a lega infrastructura rutieră, feroviară și energetică a României cu cea a restului Europei. Folosirea eficientă a resurselor disponibile României prin fonduri europene este, cred eu, vitală. Apoi, ascultându-i pe oamenii de afaceri români, americani și străini, un alt domeniu care merită atenție, iar guvernul Cioloș i-o acordă, este administrația publică, asigurarea eficienței, receptivității, transparenței acesteia și a utilizării resurselor disponibile provenite atât de la contribuabilii români, cât și de la Uniunea Europeană, în cel mai eficient mod cu putință", a declarat Klemm.
 
Sursa foto: Facebook - U.S. Embassy Bucharest

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Hans Klemm a părăsit România. Ultimul său mesaj

14 Dec 2019 2188

Klaus Iohannis l-a decorat pe ambasadorul SUA la București, la finalizarea mandatului acestuia

10 Dec 2019 1858

#sărbătoreşteDobrogea141 Ambasadorul SUA, Hans Klemm, fosta handbalistă Elena Frîncu, directorul Aeroportului M. Kogălniceanu, Bogdan Artagea, şi directorul Bibliotecii Judeţene Constanţa, Corina Apostoleanu, mesaje de Ziua Dobrogei

22 Nov 2019 4184

Întâlnirea ministrului apărării naţionale cu ambasadorul SUA la București "Demersul nostru va asigura predictibilitate în derularea programelor de înzestrare "

14 Nov 2019 1494

Ludovic Orban, întrevedere la Palatul Victoria „Guvernul României susține întărirea și dezvoltarea Parteneriatului Strategic cu SUA”

08 Nov 2019 2041

Discursul ambasadorului SUA, Hans Klemm, cu ocazia Zilei Independenţei

05 Jul 2019 2048

Recepție organizată de Ambasada SUA la București cu ocazia Zilei Independenței. Ce mesaje au fost transmise (galerie foto)

04 Jul 2019 2240

Interviu acordat cotidianului ZIUA de Constanța de Hans Klemm, ambasadorul SUA - „România se bucură de o mulțime de oportunități și resurse, cea mai importantă fiind chiar oamenii săi“

04 Jul 2019 5609

Constanța Ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, prezent la Universitatea “Ovidius”

27 Jun 2019 2185

Șeful Statului Major al Apărării, întrevedere cu secretarul de stat pentru Forțele Terestre ale SUA, la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu

03 Jun 2019 1885

Viorica Dăncilă, întrevedere cu ambasadorul SUA la București, Hans Klemm

11 Mar 2019 1918

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, întrevedere cu ambasadorul SUA, Hans Klemm

07 Feb 2019 2015

Ambasadorul SUA la București, Hans Klemm Mihnea Constantinescu a fost un diplomat desăvârșit și un susținător al Parteneriatului Strategic SUA-România

18 Nov 2018 2089

Episcopul Tulcii, față în față cu Ambasadorul SUA în România

03 Nov 2018 2467

Tulcea. Ambasadorul Hans Klemm a inaugurat Raftul American la Biblioteca Județeană "Panait Cerna"

30 Oct 2018 2537