IGSU cere inspectoratelor județene să informeze care sunt obligaţiile organizatorilor de evenimente cu public numeros

În urma incidentelor care au avut loc la concertul Carla's Dreams de la Piatra Neamț, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a dispus ca unitățile subordonate din teritoriu să informeze cu privire la obligațiile de securitate pe administratorii clădirilor de tip mall sau a altor categorii de construcții în care se organizează manifestări de gen.
 
De asemenea, IGSU a solicitat inspectoratelor pentru situații de urgență întreprinderea demersurilor în vederea notificării de către administratorii construcțiilor, cu privirea la intenția de a organiza manifestări care presupun prezența a minimum 200 de persoane, în spații închise.
 
Reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au mai precizat într-un comuncat că pentru siguranța participanților la concertul dintr-un complex comercial din Piatra Neamț a fost necesară dispunerea unor măsuri imediate din partea pompierilor, astfel încât efectele generate de supraaglomerarea spațiului de manifestare să fie optim gestionate.
 
IGSU reamintește principalele obligații ce revin organizatorilor în astfel de situații, respectiv:
 
Stabilirea planului de organizare a evacuării utilizatorilor, odată cu finalizarea lucrărilor de realizare a amenajărilor;
Respectarea numărului maxim de persoane prevăzut în proiectul de amenajare, pentru manifestările în spații închise;
Delimitarea zonelor amenajate temporar în spații închise cu mijloace de marcare și indicatoare de securitate corespunzătoare;
Instruirea personalului cu atribuții pe linia apărării împotriva incendiilor asupra modalităților practice de acțiune privind evacuarea utilizatorilor în caz de incendiu.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IGSUO intervenție în fiecare minut, în ultimele 24 de ore

30 Apr 2024 224

IGSU Recomandările pompierilor, în prag de sărbători

26 Apr 2024 412

IGSUBilanțul misiunilor

25 Apr 2024 242

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

23 Apr 2024 230

IGSUBilanțul misiunilor

22 Apr 2024 223

IGSUBilanțul misiunilor

18 Apr 2024 243

Recomandările IGSU pentru zonele vizate de cod galben (VIDEO)

17 Apr 2024 505

IGSUBilanțul misiunilor

17 Apr 2024 252

La un pas de tragedie din cauza unui zmeu de jucărie!

15 Apr 2024 679

IGSUSiguranța voastră este prioritatea noastră! Peste 4.800 de intervenții în acest weekend!

15 Apr 2024 276

IGSU Misiunile pompierilor din ultimele 24 de ore

12 Apr 2024 227

IGSU Activitatea pompierilor din cursul zilei de ieri

11 Apr 2024 272

ISU Harghita9 intervenții ieri, 9 aprilie 2024

10 Apr 2024 336

IGSUCele mai multe intervenții au fost desfășurate în zona București – Ilfov, urmată de județele Bacău, Mureș, Galați și Cluj.

10 Apr 2024 304

IGSUBilanțul misiunilor

09 Apr 2024 274