În Medgidia, o parte din suma bugetului local a fost redirecționată către școli

 
În urma ședinței ordinare, ce a avut loc ieri, a Consiliului Local Medgidia, la care au fost prezenți toți cei 19 consilieri, au fost dezbătute nouă proiecte de hotărâre ce se aflau pe ordinea de zi.
 
La primul punct s-a votat rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al Medgidiei, pe anul 2015, rectificare datorată repartizării sumei de 1.086.000 lei din bugetul de stat. Astfel, o mare parte din sumă a fost redirecționată către școli, reparații clădiri și susținerea activităților sportive în Medgidia. Mai exact, suma de 40.000 lei este necesară achiziționării unui lift pentru alimente la Grădinița cu program prelungit „Ion Creangă”, iar acoperișul clădirii de pe strada Republicii nr. 56, care aparține DGDPP și este în prezent dată în folosință Asociației „Zâmbet și culoare” va fi reparat cu suma de 35.000 lei.
 
Totodată, se vor face lucrări de întreținere, reparare și modernizare a drumurilor publice, mai exact străzile Lalelelor, Aleea Ion Creangă și Monumentului, precum și lucrări de întreținere a spațiilor verzi publice. O altă parte din sumă, respectiv 165.000 lei este redirecționată către școli, pentru diverse reparații.
 
Două proiecte de hotărâre au vizat aprobarea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli al SC Apollo Ecoterm SRL, precum și modificarea organigramei și statului de funcții ale Spitalului Municipal Medgidia.
 
S-a votat, de asemenea, modificarea și completarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Medgidia.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța Primăria Medgidia, achiziție de energie electrică (DOCUMENTE)

25 Apr 2024 432

Cumpărări directe Mooz Services amenajează gazonul stadionului „Cimentul" din Medgidia (DOCUMENT)

22 Apr 2024 438

Primăria Medgidia cumpără carburant auto de la OMV Petrom! Iată despre ce cantitate este vorba

21 Apr 2024 395

Volei CS Medgidia, calificată matematic în Divizia A1 (GALERIE FOTO + VIDEO)

21 Apr 2024 622

Achiziții Constanța Primăria Cernavodă a încheiat un contract cu o firmă din Medgidia. La mijloc sunt 18.000 de euro (DOCUMENTE)

16 Apr 2024 2322

Volei Turneul de promovare în Divizia A1, găzduit de Medgidia (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 891

Licitații Constanța Primăria Medgidia organizează licitație deschisă, pe un milion de euro, pentru dotarea unităților de învățământ din municipiu (DOCUMENT)

10 Apr 2024 546

Licitații Constanța CNC Romcenter SRL București livrează mobilier urban inteligent în Medgidia, cu peste 390.000 de euro (DOCUMENT)

07 Apr 2024 544

Handbal județul Constanța Trei echipe de pe litoral, calificate, de pe podium, la turneul semifinal. Distincții la faza pe Euroregiune (GALERIE FOTO)

02 Apr 2024 1508

Volei. CS Medgidia, înaintea turneului final Vicențiu Dumitrescu - „Obiectivul nostru e să promovăm în prima ligă“ (GALERIE FOTO)

27 Mar 2024 819

Achiziții Constanța Primăria Medgidia cumpără brazi naturali și platani

13 Mar 2024 1247

Cumpărări directe Constanța Namazu Consulting SRL, cu un singur angajat anul trecut, va exeprtiza tehnic trei blocuri din Medgidia (DOCUMENTE)

10 Mar 2024 582

Opinie cu rezerve Camera de Conturi Constanța, raport de audit asupra situațiilor financiare ale Municipiului Medgidia (DOCUMENT)

07 Mar 2024 803

Licitații Constanța Cine face curăţenie în birourilor Primăriei Medgidia?

02 Mar 2024 764

Primăria Medgidia a cumpărat direct servicii de consultanță pentru „Cresterea eficientei energetice a Spitalului Municipal"

20 Feb 2024 604