IPS Teodosie slujeşte sâmbătă la Hârşova

Sâmbătă, începând cu ora 8.00, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârşi Sfânta Liturghie la biserica „Sfânta Mare Muceniţă Irina" din Hârşova, cu prilejul prăznuirii hramului. De la ora 11.30, Ierarhul Tomisului va oficia slujba de Te Deum în localitatea Lumina, în locul în care are loc târgul săptămânal al satului. La ora 18.00, Întâistătătorul eparhiei va sfinţi locul pe care se va construi noua biserică a parohiei „Sfânta Muceniţă Filofteia" din Constanţa (zona Billa, şoseaua Mangaliei, nr. 80 A, Cartierul Km. 4) şi va oficia slujba Vecerniei. Răspunsurile la strană vor fi date de Grupul coral Tronos al Catedralei patriarhale din Bucureşti, condus de diacon protopsalt Mihail Bucă. Credincioşii prezenţi se vor putea închina moaştelor Sfântului Haralambie (de la biserica „Sf. Haralambie" din Constanţa) şi veşmântului Sfintei Muceniţe Filofteia. În calendarul Bisericii Ortodoxe, la data de 7 decembrie este pomenită Sfânta Muceniţă Filofteia, ale cărei moaşte se găsesc la Curtea de Argeş. Sfânta Muceniţă Filofteia este una din muceniţele cele mai cinstite de pe teritoriul României. Sfânta a trăit în secolul XIII, la sud de Dunăre, în cetatea Târnovo. Încă din copilărie i-a iubit pe Dumnezeu şi pe săraci. Şi-a găsit sfârşitul când încă era o copilă şi mergea să-i ducă mâncare la câmp tatălui său. La un moment dat, supărat că-i împarte mâncarea săracilor, tatăl a aruncat asupra copilei toporul, lovitură ce i-a cauzat moartea.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța ​Fragmente din moaștele a doi sfinți tămăduitori, la biserica „Buna Vestire” din Năvodari

29 Mar 2024 958

Calendar ortodox, 19 decembrie 2023 Ce sărbătoare este astăzi pentru creștinii ortodocși

19 Dec 2023 1884

Calendar-ortodox 25 august - Ce sfinți sunt sărbătoriți astăzi

25 Aug 2023 858

La biserica „Buna Vestire” din Năvodari vor fi aduse spre cinstire fragmente din moaștele Sfinților Nectarie de la Eghina și Efrem cel Nou

16 Mar 2023 5904

Peste 10.000 de pelerini aşteaptă să se închine la moaştele Sf. Parascheva

08 Oct 2022 1004

Calendar Ortodox 25 august 2022. Ce sărbătoare este joi?

25 Aug 2022 1514

Calendar ortodox 2022, 13 martie Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Nichifor Patriarhul Constantinopolului

13 Mar 2022 1357

Administrator nou la Centrul de Diagnostic și Tratament Recuperator „Sfânta Elena de la Mare“ SRL

17 May 2021 3420

Arhiepiscopia Tomisului, de la agonie la bucurie „Domnul a luat“ un teren, „Domnul a dat“ alt teren, de Sfântul Gheorghe!

26 Apr 2021 3021

Sfânta Parascheva. Unde avem, în județul Constanța, biserici cu hramul sfintei Parascheva

14 Oct 2020 6927

Zeci de mii de pelerini s-au închinat la moaştele Sfântului Nicolae şi Sfântului Nectarie

07 Dec 2019 2246

ÎPS Teodosie va sluji, astăzi, alături de Preafericitul Părinte Daniel

27 Oct 2019 2650

Iași Zeci de mii de oameni, prezenți la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva

12 Oct 2019 2279

Astăzi se împlinesc 193 de ani de când s-a hotărât ridicarea Catedralei mitropolitane de la Iași

08 Aug 2019 1628

9 mai - Aducerea moaştelor Sfântului Ierarh Nicolae la Bari

09 May 2019 2998