Liderii mai multor organizaţii ale românilor din SUA îi cer lui Joe Biden să îl sprijine pe Iohannis

Liderii mai multor organizaţii ale românilor din Statele Unite, preoţi, administratori de grupuri pe Facebook, reprezentanţi ai presei de limba română, precum şi alţi români-americani i-au trimis, astăzi, o scrisoare vicepreşedintelui american Joe Biden în care îi cer să discute cu preşedintele Klaus Iohannis, aflat în vizită oficială în SUA, despre modul în care Statele Unite pot ajuta concret la întărirea statului de drept în România, informează Coaliţia Românilor. 
„O democraţie funcţională, cu un stat de drept consolidat, necesită o justiţie puternică care să acţioneze independent de orice presiune din exterior, indiferent că ar veni de la politicieni, oameni de afaceri sau servicii secrete. Legea trebuie aplicată respectând demnitatea umană şi urmând regulile şi procedurile în toate situaţiile", arată semnatarii în scrisoare, potrivit HotNews.
 
„Din moment ce statul de drept este o componentă a parteneriatului strategic, va rugăm să abordaţi în discuţia cu preşedintele Iohannis paşi concreţi pe care Statele Unite îi pot face pentru a sprijini procesul de a asigura şi proteja independenţa sistemului judiciar, o guvernare transparenţă şi o presă liberă în România", i-au cerut românii-americani lui Joe Biden.
 
Iniţiatorii îi invită pe „toţi cei care doresc o justiţie independenţa în România să susţină această scrisoare cu o semnătură electronică şi să-i invite şi pe alţii să o susţină sau să-i dea share pe Facebook. Cu cât numărul de semnături este mai mare, cu atât semnalul pentru vicepreşedintele Joe Biden va fi mai puternic." Organizaţiile care doresc să cosemneze scrisoarea sunt invitate să scrie pe adresa info@coalitiaromanilor.org.
 
Sursa foto: www.geek.com

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un armistițiu cu dată limită a fost decis pentru Fâșia Gaza. SUA anunță un pas uriaș

25 Feb 2024 727

Reacție după moartea lui Navalnîi Preşedintele SUA, Joe Biden, ia în calcul noi sancțiuni impuse Rusiei

19 Feb 2024 971

SUA au bombardat ținte pro-iraniene din Irak şi Siria. Joe Biden- „Răspunsul nostru a început astăzi. Va continua”

03 Feb 2024 859

Trei militari americani ucişi şi mai mulţi alţii răniţi într-un atac cu dronă!

28 Jan 2024 1004

Donald Trump se opune oricărui acord privind imigrația

28 Jan 2024 728

Preşedintele american Joe Biden suspendă construcția de noi terminale de export de gaz natural lichefiat

26 Jan 2024 794

Israel-Hamas Premierul Netanyahu i-a reiterat președintelui american, Biden, poziția sa referitor la „suveranitatea palestiniană”

20 Jan 2024 727

Preşedintele Biden nu ia în considerare demiterea secretarului apărării Austin, care s-a spitalizat în secret

08 Jan 2024 693

Ultima tranșă de ajutor militar pentru Ucraina din partea SUA

28 Dec 2023 920

Joe Biden vizează finanţele mondiale pentru a pune beţe în roate maşinăriei de război ruse

22 Dec 2023 786

Alertă în SUA! O maşină a intrat în coloana oficială a preşedintelui Joe Biden

18 Dec 2023 873

Un influent senator american s-a declarat „optimist” în legătură cu un acord privind ajutorul pentru Ucraina

17 Dec 2023 734

Congresul SUA a decis ridicarea nivelului de elaborare a strategiei de securitate și dezvoltare a Mării Negre la nivelul președintelui Biden

14 Dec 2023 911

Anunț care vizează și România din partea lui Joe Biden „Putin speră să distrugă stabilitatea și integrarea regională mai largă și să profite de haos”

19 Nov 2023 2570

Preşedintele Joe Biden, optimist privind un acord pentru eliberarea ostaticilor luaţi de Hamas

14 Nov 2023 803