Lovitură pentru Oprea - nu mai coordonează doctorate!

 
Fostul vicepremier Gabriel Oprea, acuzat de plagiat, nu mai coordonează, în prezent, lucrări de doctorat la Academia Naţională de Informaţii "Mihai Viteazul" (ANI MV). De altfel, numele său nu apare pe lista coordonatorilor de doctorat ai instituţiei, postată pe site-ul acesteia.
 
Academia Naţională de Informaţii anunţa în 7 septembrie, într-un comunicat, că evaluează "stadiul implementării măsurilor privitoare la respectarea standardelor de calitate academică a tezelor de doctorat".
 
"Concluziile acestei evaluări vor sta la baza unor decizii care vor consolida calitatea procesului de învăţământ şi cercetare academică în cadrul ANI MV", se spunea în comunicat.
 
Comunicatul a fost emis după suspiciunile de plagiat vizând lucrarea de doctorat a lui Oprea, susţinută la Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti, dar şi lucrări coordonate de acesta la Academia "Mihai Viteazul".
 
Pe 4 septembrie, Marian Popescu, preşedintele Comisiei de Etică a Universităţii din Bucureşti, a dat un verdict tranşant după ce a analizat lucrarea de doctorat a lui Gabriel Oprea, spunând că, în mod sigur, este vorba despre un plagiat, zeci de pagini fiind "copiate integral".
 
Astfel, el a contrazis, în nume personal, concluzia Consiliului Naţional de Etică din Ministerul Educaţiei - singurul organism abilitat la nivel naţional pentru soluţionarea acestor sesizări - în cazul tezei de doctorat "Procedura plângerii prealabile", susţinute de Gabriel Oprea în anul 2000, la Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti.
 
Consiliul Naţional de Etică decisese, pe 8 iulie, că suspiciunea de plagiat în cazul tezei de doctorat a lui Gabriel Oprea nu poate fi confirmată.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Autoritatea Navală Română cumpără echipamente IT în valoare de peste o jumătate de milion de euro! Iată de la cine (DOCUMENT)

25 Mar 2024 828

Gabriel Oprea, fost ministru de Interne, reales președinte al UNPR

16 Dec 2023 760

Modificări în cadrul societății Meet Locals SRL! Un nou punct de lucru deschis la Constanța

11 Nov 2023 850

Spitalul Județean Constanța a încheiat un contract de aproape 500.000 de lei cu Romanian Soft Company SRL. Ce presupune? (DOCUMENT)

24 Oct 2023 1155

Știri justiție Constanța Ziua Porților deschise la Tribunalul Constanța

24 Oct 2023 844

Primăria Constanța a pierdut în procesul în care solicita aproape 40 de milioane de euro de la inculpații din dosarul Polaris!

10 Oct 2023 1148

Primăria Constanța, la judecată cu inculpații din dosarul Polaris! Proces cu o miză de aproape 40 de milioane de euro. Pronunțarea, azi

08 Oct 2023 2640

Municipiul Constanta cere aproape 40 de milioane de euro de la inculpații din dosarul Polaris! Judecătorii Curții de Apel, în pronunțare

29 Sep 2023 3173

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 30 august 2023

31 Aug 2023 1085

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 03 august 2023

04 Aug 2023 920

Iată de ce a fost achitat definitiv Gabriel Oprea în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină! (DOCUMENT)

31 Jul 2023 955

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 20 iulie 2023

21 Jul 2023 1521

Curtea de Apel București, amânare de pronunțare în dosarul prvind moartea polițistului Bogdan Gigină!

30 Jun 2023 1258

Licitații Constanța ANR cumpără servicii pentru medicina muncii de la Medical Cermed SRL (DOCUMENT)

26 Jun 2023 1201

Fostul ministru Gabriel Oprea, achitat pentru moartea polițistului Bogdan Cosmin Gigină! Când se va lua decizia finală

06 Jun 2023 1162