Nicolăescu vrea să scoată salarizarea medicilor din sistemul bugetar

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, vrea să finalizeze, până în iunie, un proiect de lege privind salarizarea în sistemul sanitar prin care cei mai mulţi medici să fie scoşi din categoria bugetarilor şi plătiţi după performanţă, însă ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, cere prudenţă.

"Putem să gândim un alt sistem de plată a medicilor, să schimbăm salarizarea, să nu-i mai lăsăm pe medici şi asistenţi să fie bugetari, să nu mai fie în grila de salarizare bugetară. Eu nu cred că locul lor este acolo. Să facem un sistem prin care competenţa şi profesionalismul medicilor să fie citeriile fundamentale prin care ei să fie plătiţi. Avem deja un draft la acest proiect de lege, pe care îl vom transmite spre consultare Colegiului Medicilor", a declarat, marţi, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, citat de Mediafax.

El a precizat că, probabil, la sfârşitul lunii mai sau începutul lunii iunie ar putea avea forma finală a proiectului de lege, pe care să o supună dezbaterii publice.

"Sperăm să avem forma finală a legii până la sfârşitul lunii mai, începutul lunii iunie, pe care să o supunem dezbaterii publice şi mai departe să trecem la judecată în societatea românească a unui asemenea proiect de lege. Acea lege reprezintă modalitatea prin care sistemul se perfecţionează, se schimbă, se modifică, se radicalizează din punct de vedere al eliminării neajunsurilor şi al promovării valorilor, aş spune al îmbunătăţirii modalităţilor prin care se realizează zilnic în raport cu pacientul. Vrem ca medicul român să înţeleagă că locul cel mai important pe care trebuie să îl aibă este să trateze pacientul din România", a mai spus Nicolăescu.

Sursa AICI

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

PMP a atacat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o hotărâre a BEC privind reprezentarea în secţiile de vot din străinătate şi a cerut anularea ei

03 May 2024 329

Tribunalul i-a admis apelul Eugen Voineagu poate candida la Primăria Constanța

03 May 2024 378

Cumpărări directe Constanța Primăria Murfatlar cumpără urne de vot de la Alsacian Group (DOCUMENT)

02 May 2024 311

Lista candidaților din partea Alternativa Dreaptă pentru Consiliul Județean Constanța

01 May 2024 524

Lumea marinarilor Ispitele Americii Latine. Cadeții nu cedează!

30 Apr 2024 491

Firma Kaad Print SRL din județul Constanța își schimbă sediul social

18 Apr 2024 354

Lumea marinarilor Aplauze pe scena Atlanticului. „Mircea”, SUA, botez marinăresc

18 Apr 2024 1090

Au cerut demisia lui Greblă Opoziția a reacționat după incidentul de securitate cibernetică produs în cadrul AEP

14 Apr 2024 484

Afaceri Constanța Firma Eco Public închiriază și igienizează toaletele ecologice din orașul Eforie. Care este valoarea totală a contractului (DOCUMENTE)

07 Apr 2024 604

Alegeri locale 2024 Eugen Voineagu, fost șef al Protecției Consumatorului Constanța, intră în lupta pentru primărie

02 Apr 2024 1545

Întâlnire specială la Medgidia. La vară, se va marca și performanța din 1988, când IMU - CSS a ieșit vicecampioană națională! (GALERIE FOTO)

31 Mar 2024 2316

Problemele șantierului naval Damen Shipyards Mangalia, discutate la sediul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT)

20 Mar 2024 793

Alianța USR - PMP - Forța Dreptei a fost respinsă de Biroul Electoral Central

17 Mar 2024 548

MAEPublicarea rezultatelor procesului de selecție pentru Programul de burse de cercetare doctorală și postdoctorală „Eugen Ionescu“, ediția 2023 - 2024

13 Mar 2024 441

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 04 martie 2024

05 Mar 2024 704