UPDATE 2. Femeia de serviciu era şi paznic la Centrul Militar Nicuşor Constantinescu, la Tribunalul Constanţa - „În momentul de faţă, procurorii sunt numiţi politic”

Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa, a ajuns cu puţin timp în urmă la Tribunalul Constanţa. Acesta poate afla azi cât mai stă în arest la domiciliu.
 
Judecătoarea Iulia Cezara Suciu, din Tribunalul Constanţa, va avea în atenţie dosarul în care Constantinescu este acuzat de subfinanţarea Centrului Militar Zonal. În acest context, şeful suspendat al CJC poate formula o cerere de înlocuire a arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar.

La sediul Tribunalului, Nicuşor Constantinescu a declarat că a depus cereri la comisiile avizate prin care a susţinut că practica folosirii cătuşelor în cazul persoanelor arestate preventiv este o practică abuzivă.

„Nu există în Monitorul Oficial al României o astfel de hotărâre, că un arestat preventiv trebuie purtat cu cătuşe în faţa televiziunilor. De aceea este nevoie de votul Parlamentului. Tocmai pentru a ne proteja de abuzul arestului preventiv”, a declarat acesta.

Şeful suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa a mai precizat că Traian Băsescu a anulat hotărârea dată de Adrian Năstase în 2004, hotărâre prin care tehnica arestului preventiv era bine reglementată, iar în funcţiile din justiţie „procurorii au fost numiţi politic”.

„ Ai am venit din nou cu documente să demonstrez că nu am încălcat controlul judiciar. (...) Pentru ce au spus procurorii şi data trecută că eu nu pot să iau legătura cu instructorii, eu nu-i cunosc. Ei au fost în mare parte citaţi ca să spună ce? Că nu i-am dat eu voie să-i dea lui Gheorghiţă permis de tractor?”, a mai susţinut Nicuşor Constantinescu.
 
„Dacă vorbim de sistemul funcţionarilor publici, dacă vrem să facem ordine, să-i plătim cu salarii decente, să-şi asigure traiul şi să nu mai fie coruptibili. Eu am 3500 d elei salariu, preşedinte de consiliu judeţean. Vi se pare că această sumă îmi poate asigura necesarul meu şi al familiei mele? Din fericire, am acţiuni la societăţi private”, a mai declarat Nicuşor Constantinescu.

Citeşte şi Rechizitoriu: Trimitere în judecată Nicuşor Daniel Constantinescu (abuz în serviciu) - DNA Constanţa

UPDATE 2, ora 13.15

În cadrul şedinţei de judecată ce tocmai s-a încheiat, Nicuşor Constatninescu a cerut înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar. Şeful suspendat al CJC, a depus la dosar mai multe documente, prin care vrea să-şi dovedească nevinovăţia. Următorul termen a fost stabilit pentru jumătatea lunii viitoare, la ora 12.00, când vor fi audiaţi alţi martori din CMZ. Instanţa a rămas în pronunţare.

UPDATE 1, ora 12.19

Şedinţa de judecată privind dosarul lui Nicuşor Constantinescu a început. Sunt audiaţi mai mulţi angajaţi ai Centrului Militar Zonal (CMZ) Constanţa care au spus că, în ultima perioadă, de paza instituţiei de îngrijeau ei, prin rotaţie, deşi această activitate nu era în competenţa lor. Mai mult decât atât, printre cei care au asigurat paza instituţie, s-ar fi aflat şi femeia de serviciu.

Citeşte şi Nicuşor Constantinescu rămâne în arest la domiciliu (rechizitoriu)


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Insolvența Ideea Contrast SRL merge mai departe la tribunal! Asociați - Mazăre, Strutinsky, Constantinescu și Săvulescu

22 Jan 2023 1954

Decizie „bombă“ în instanță! Mai mulți primari și foști primari din județul Constanța vor fi reaudiați la Tribunal

16 Jan 2023 2827

Inculpați, Decebal Făgădău și Marcela Enache Dosarul terenurilor din Portul Tomis, azi primul termen la Tribunal! Gabriel Mustaţă nu ar fi vrut să judece procesul!

24 Sep 2021 2741

Sorin Strutinsky, arestat la domiciliu în Bologna! Judecătorii din Italia vor să afle care sunt condițiile din penitenciarele din România

19 Jun 2021 5910

Nicușor Constantinescu a recuzat-o pe judecătoarea Antoneta Ardeleanu, de la Tribunalul Constanța

13 Jan 2021 1861

Un fost primar din Constanţa va fi audiat în unul dintre dosarele lui Nicuşor Constantinescu

16 Mar 2016 2706

Şeful CJC, Nicuşor Daniel Constantinescu, a ajuns la Tribunalul Constanţa

24 Feb 2016 2393

UPDATE 2 Zi importantă pentru Nicuşor Constantinescu, şeful CJC

13 Jan 2016 2612

A luat cu executare la Tribunal Nicuşor Constantinescu, luni, primul termen în dosarul CMZ la Curtea de Apel Constanţa

19 Dec 2015 1905

UPDATE 6. În dosarul legat de subfinanţarea CMZ Constanţa Nicuşor Constantinescu vrea să plătească prejudiciul! Procurorii cer să fie condamnat cu executare (documente+video)

30 Sep 2015 3181

Nicuşor Constantinescu, nemulţumit de decizia judecătoarei Iulia Cezara Suciu (rechizitoriu)

26 Jun 2015 2181

Constantinescu, menţinut sub control judiciar de judecătoarea Luisa Emanuela Dragomir (rechizitoriu)

25 Jun 2015 2065

Nicuşor Constantinescu rămâne cu judecătoarea Ana Maria Trancă (rechizitorii)

05 Jun 2015 2734

Ana Maria Trancă rămâne judecătoarea unuia dintre dosarele lui Nicuşor Constantinescu (rechizitoriu)

04 Jun 2015 2024

Andrei Murineanu, şeful CMZ, audiat în dosarul lui Nicuşor Constantinescu

03 Jun 2015 2874