O femeie, trimisă în judecată după ce şi-a aruncat copilul nou-născut în WC-ul din curtea casei

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatei Mihaela Gabriela Ţugui sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor.
 
În rechizitoriul întocmit în cauză s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:
 
În noaptea de 31.03/01.04.2016, inculpata Ţugui Mihaela Gabriela, neasistată, a dat naştere unui copil viu, de sex masculin, căruia nu i-a acordat niciun fel de îngrijire imediat după naştere, l-a pus într-o pungă din plastic şi l-a aruncat în WC-ul din curtea locuinţei martorului M.A. din municipiul Iaşi, astfel încât nou-născutul a decedat.
 
Din cercetările efectuate în cursul urmăririi penale a rezultat că inculpata nu s-a prezentat la medic pentru luarea în evidenţă şi supravegherea evoluţiei sarcinii, iar după naştere nu a acordat primele îngrijiri nou-născutului, ci şi-a mobilizat forţele pentru a ascunde faptul naşterii.
 
De asemenea, a reieşit că inculpata a comis fapta pentru care este cercetată cu discernământ, iar în momentul comiterii faptei nu prezenta o stare de tulburare psihică determinată de naştere.
 
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Tribunalului Iaşi.
 
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mai multe persoane, trimise în judecată de DNA în dosarul uniformelor de poliție locală achiziționate în Sectorul 1 al Capitalei

21 Dec 2023 738

Fostul director al unui colegiu din Iași, trimis în județată pentru fapte de corupție. Ce acuzații i se aduc

18 Dec 2023 731

Știri Constanța Bărbatul, recidivist, care a agresat un adolescent în Culmea, trimis în judecată

17 Oct 2023 871

Județul Constanța Un bărbat a fost trimis în judecată după ce a atacat o persoană cu o macetă. Iată ce s-a întâmplat

06 Oct 2023 821

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor Comunicat de presă trimitere în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală

01 Sep 2023 527

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor Comunicat de presă trimitere în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de violență în familie

01 Sep 2023 590

Decizie definitivă într-un dosar al DNA Constanța! Este vizat fostul secretar al municipiului Constanța!

12 Jul 2023 5531

Procurorii explică de ce l-au trimis în judecată pe sociologul Theodor Mirel Palada, fostul purtător de cuvânt al Guvernului Ponta! (DOCUMENT)

19 May 2023 1251

Suspecți de înșelăciune, deferiți justiției! Printre inculpați se află și avocați și notari

05 May 2023 1903

Constantin Dina, fost director al DSP Constanța, șef al Corpului de Control din Ministerul Sănătății, a fost trimis în judecată

26 Jan 2023 2297

Dosarul Bănicioiu Curtea Supremă a constatat neregularitatea rechizitoriului și a exclus mai multe probe. Procurorii au cinci zile să remedieze neregularitățile! (MINUTA)

29 Apr 2022 1277

DNA Patru medici stomatologi din Galați și Arad, trimiși în judecată într-un dosar de trafic de influență, luare și dare de mită

26 Apr 2022 1688

Executorul judecătoresc Adrian Şelaru, din Tulcea, trimis în judecată la Constanța. Ieri s-a constatat neregularitatea rechizitoriului

26 Jan 2022 7173

Dosarul vizitei în SUA Rechizitoriu pentru Liviu Dragnea! (document)

26 May 2021 2299

Ca-n filmele de la Hollywood! Rechizitoriu pentru fostul şef al BCCO Cluj și clasare pentru un tansport de droguri pe ruta Ucraina – Constanța

10 Mar 2021 2458