Mai multe persoane, trimise în judecată de DNA în dosarul uniformelor de poliție locală achiziționate în Sectorul 1 al Capitalei

DNA. Foto: facebook/DNAProcurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

L.E.C., la data faptelor asociat al SC Viper Concept SRL, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la participație improprie la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
- fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată,
- instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată,
 
I.C., la data faptelor reprezentant al SC Viper Concept SRL, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la participație improprie la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în continuată,
- fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată,
- complicitate la fals intelectual,
 
A.M., la data faptelor expert contabil și consultant fiscal în cadrul unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la participație improprie la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,
- fals în înscrisuri sub semnătură privată,
 

SC VIPER CONCEPT SRL, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la participație improprie la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în continuată,
- fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată,

- instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată,
- complicitate la fals intelectual.
 
Anterior, în cauză, procurorii anticorupție au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu inculpatul IORDAN OVIDIU GABRIEL, coordonator al Compartimentului Administrativ din cadrul Poliției Locale Sector 1 București, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- participație improprie la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
- fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată,
          - fals intelectual (2 fapte),
          - uz de fals (2 fapte).

În prezența avocatului ales, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina lui, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și a fost de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv 2 ani și 8 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei și interzicerea unor drepturi.
 
Potrivit procurorilor DNA, în prezenta cauză s-au desfășurat cercetări în legătură cu modalitatea în care s-a derulat un contract încheiat în data de 29.11.2022, între Poliția Locală Sector 1 București și SC Viper Concept S.R.L, care viza achiziția unui număr de 230 de uniforme pentru polițiștii locali (171 pentru ordine publică și 51 pentru circulație), precum și a unui număr de 6 echipamente de protecție (finanțare din fonduri proprii).
         

„În contextul de mai sus, în baza unei înțelegeri anterioare între inculpații L.E.C., I.C. și Iordan Ovidiu Gabriel și în condițiile în care instituției publice i-ar fi fost livrate doar o parte din bunurile contractate (în valoare totală de 86.179,80 lei inclusiv TVA), acesta din urmă ar fi înaintat o factură emisă de SC Viper Concept SRL directorului executiv al Poliției Locale Sector 1 București, care la 29 decembrie 2022, fără vinovăție, ar fi dispus achitarea către societatea respectivă a sumei de 628.677 lei (valoarea întregului contract).
 
Prin aceste demersuri ar fi fost creat un prejudiciu în dauna autorității contractante, în valoare de 542.497 lei, reprezentând produse care nu ar fi fost livrate/recepționate în mod efectiv, atestarea livrării integrale a acestora efectuându-se doar scriptic,  concomitent cu obținerea unui folos necuvenit, în același cuantum, pentru SC Viper Concept S.R.L.
 
Poliția Locală Sector 1 București s-a constituit parte civilă în procesul penal“ - au mai precizat procurorii DNA.

În cauză, s-a dispus indisponibilizarea și instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra sumei de 542.497 lei, depusă de SC Viper Concept SRL prin reprezentat la o unitate bancară.
 

„Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019“ - au mai precizat procurorii DNA.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Procurorul Sorin Constantinescu, fostul șef al DNA Constanța, eliberat din funcţie, prin pensionare!

29 Apr 2024 446

Dănăilă Sorin, fost director Îmbunătățiri Funciare Galați, trimis în judecată de DNA!

29 Apr 2024 488

Delegarea procurorului Mihai Stanciu în fruntea DNA Constanța, contestată! Înalta Curte anunță primul termen în dosar

27 Apr 2024 680

Stănculescu Cătălin Liviu, șeful Direcției Energie din Complexul Energetic Oltenia, reținut de DNA

26 Apr 2024 552

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

25 Apr 2024 364

Elena Marinela Negulici, fost director economic al CNE Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă într-un dosar DNA Constanța!

24 Apr 2024 554

Dosarul SOCEP, instrumentat de DNA Constanța, se va rejudeca! (MINUTĂ)

24 Apr 2024 484

Trimitere în judecată DNA S-a lăudat cu influență asupra unor judecători din cadrul Curții de Apel București

24 Apr 2024 436

Ce averi au procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să lucreze la DNA Constanța, după plecarea lui Bodean Andrei și Conortos Constantin (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 918

DNA o trimite în judecată pe Nadia Florentina Racz, fost inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor

23 Apr 2024 465

Procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să-i înlocuiască la DNA Constanța pe Bodean Andrei și Conortos Constantin

23 Apr 2024 747

Dosar DNA Constanța Vasile Iliuță, șeful Consiliului Județean Călărași, termen azi la Curtea de Apel București! (RECHIZITORIU)

23 Apr 2024 612

Curtea de Apel Constanța, în pronunțare într-un dosar DNA cu un presupus prejudiciu de aproape 10 milioane euro

21 Apr 2024 936

Curtea de Apel Constanța respinge acțiunea preotului Petrică Leașcu! (MINUTĂ)

20 Apr 2024 770

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 585