Pe urmele lui Beinur Mannix Pădure, singurul arestat din clanul Beinur

catuse.jpgDoar Mannix Pădure, identificat drept acolit al lui Nuredin Beinur, a fost încarcerat noaptea trecută, în urma deciziei Curţii de Apel Bucureşti de admitere a propunerii de arestare preventivă formulată pe numele său de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Surse apropiate cazului au declarat că procesul a durat până târziu în noapte, astfel că măsura reţinerii pentru 24 de ore dispusă în cazul lui Nuredin Beinur, a comisarului şef Cristinel Niţoi şi a celorlalţi acuzaţi din dosar a expirat. În aceste condiţii, majoritatea suspecţilor au fost liberi să plece, înainte să afle soluţia instanţei. Potrivit minutei hotărârii pronunţate de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti, instanţa a admis propunerea de arestare formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a dispus arestarea preventivă a suspecţilor pentru o perioadă de 29 de zile. Conform hotărârii, cele 29 de zile se vor scurge pentru majoritatea suspecţilor începând cu data încarcerării efective, excepţie făcând Mannix Pădure, singurul acuzat care nu a plecat înainte de pronunţare. În cazul lui Pădure, arestarea a fost dispusă începând cu data de 13 octombrie, urmând să expire pe 11 noiembrie. Rămâne de văzut cât de repede vor fi depistaţi şi încarceraţi ceilalţi suspecţi.

 

sursa foto: emaramures.ro 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Replica sterge comentariile

14 Oct, 2010 12:07

Interesant ! in sfarsit s-a descopnspirat relatia mafiota cu Replica. Cum se sriau articole la comanda. Cum imaginea unor oameni nevinovati poate fi distrusa, contracost. SI CULMEA, fata asta, fara minte, ALEXANDRA ANTON, mai si da replici. Eu te sfatuiesc sa taci. Doar stii bine si stim si noi, ca in grupul BEINUR exista un om care are imagini video clare si nealterate cu tine, sex, comanda de aspecte pe care sa le scrii si banul drept contracost. Dar chiar nu-ti amintesti cat erai de vai de capul tau cu ani in urma si cum te-a ridicat cat de cat BEINUR ? Nu-ti amintesti ca purtai o pereche de chiloti cate 7-8 zile si in locurile intime foloseai (lunar) carpe, ziare, etc. Pai daca era ceva de tine te dadeai pe mana lui CRISTIAN al carui nume il porti ? Te rog stapaneste-ti iesirile astea necontrolate fiindca in temeiul dreptatii s-ar putea sa mai detinem si alte date. Dar chiar asa nu-ti este frica de DUMNEZEU ? Vezi ca s-ar putea sa loveasca cand nici nu te astepti. Da ?

Articole asemanatoare

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 823

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 541

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 475

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 360

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 432

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 759

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 489

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 437

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 426

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 510

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 501

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 547

Un imobil din zona Complex Perla din Mamaia va trece în domeniul public al municipiului Constanța? Consilierii locali decid în ședința de CL (DOCUMENT)

22 Apr 2024 537

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 760

Ședință CLM Constanța Protocol pentru organizarea Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” şi a Festivalului Naţional al Cantecului şi Dansului Popular „Mamaia”

22 Apr 2024 390