Percheziții de amploare la membrii unor grupări organizate. Ce au găsit polițiștii

Pe parcursul ultimelor două săptămâni, Poliţia Română a efectuat 120 de percheziţii pentru destructurarea unor grupări de criminalitate organizată.

360 de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate au acţionat pentru destructurarea grupurilor infracționale specializate în trafic de persoane, criminalitate informatică, trafic și consum ilicit de droguri și spălare de bani.

Astfel, au efectuat 40 de acţiuni operative, în cadrul cărora au fost efectuate 120 de percheziții domiciliare. Au fost derulate activități investigative pentru probarea activității infracționale a 172 de persoane, dintre care 56 au fost reținute sau arestate,iar 10 au fost plasate sub control judiciar.

Au fost confiscate ori au fost instituite măsuri asigurătorii asupra a 620.963 de lei, 116.775 de euro, 2.700 de dolari,  300 de lire sterline, 33 de HDD, 25 de laptopuri, a unei unităţi centrale, 4 imprimante, 5 tablete, 60 de telefoane mobile,  39 de cartele SIM,  883 de medii de stocare, 10 carduri bancare şi a unei o arme.

De asemenea, au fost ridicate 394 de grame de MDMA, 3.545 de comprimate MDMA, 152 de gramede heroină, 854 de grame de cocaină, 483 de grame de ketamină, 4.046 de grame de canabis,sute de semințe şi plante de canabis, 82 de timbre LSD,peste 630 de grame de substanțe psihoactive, 40de grame de etnobotanice, 3 cântare electroniceşi 10 grindere.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Poliția Municipiului București - Perchezitii intr-un dosar de înșelăciune

26 Apr 2024 159

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 458

UPDATE. Procurorii din Constanța, percheziții în București, Ilfov și Cluj, pentru înșelăciune și șantaj! (VIDEO)

25 Apr 2024 442

În Constanța Bărbat cercetat pentru trafic de droguri de mare risc (FOTO)

23 Apr 2024 592

Zeci de percheziții, efectuate în ultimele două săptămâni! Peste 20 de suspecți, reținuți

20 Apr 2024 449

Percheziții la Constanța într-un dosar de tentativă de tâlhărie calificată Doi constănțeni, acuzați că ar fi intrat în casa unei femei pe care au bătut-o (VIDEO)

18 Apr 2024 632

Femeie reținută la Constanța pentru fals și uz de fals! Cum acționa suspecta

17 Apr 2024 603

Percheziții în municipiul Constanța, Năvodari, Lumina, Topraisar și Dulcești (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 842

Poliția Municipiului București - Perchezitii intr-un dosar de înșelăciune

17 Apr 2024 265

Percheziții într-un dosar penal de înșelăciune și fals în declarații, în Constanța

16 Apr 2024 550

Droguri vândute pentru sume între 120 și 450 de lei la Constanța! Doi suspecți au ajuns după gratii

11 Apr 2024 527

Bărbat suspectat de trafic de droguri, reținut la Constanța! Ce au găsit polițiștii și procurorii în locuința acestuia (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 516

Percheziții în București și alte două județe din țară! Vizate, persoane suspectate de șantaj

11 Apr 2024 380

Poliția RomânăPercheziţiile se desfășoară în baza mandatelor emise de Judecătoria Râmnicu Sărat

11 Apr 2024 257

Percheziții la persoane bănuite de camătă și trafic de persoane

10 Apr 2024 547