UPDATE. Percheziţii DNA la Primăria Miercurea Ciuc

Procurorii DNA au descins în această dimineaţă în sediul Primăriei Miercurea Ciuc. Anchetatorii au luat la purecat inclusiv birourile primarului şi viceprimarului, care vor fi duşi la audieri, conform unor surse judiciare citate de România Tv.
 
Anchetatorii suspectează fapte de corupţie. Mai exact, edilii ar fi luat mită contra acordării preferenţiale a unor contracte de achiziţii publice.

UPDATE - Comunicat DNA


Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de combatere a corupţiei, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni de corupție și asimilate celor de corupție comise în perioada 2007 – 2015.

În cursul zilei de 29 aprilie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 9 locații situate în județele Harghita, Mureș și Ilfov, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei. 

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fotbalistele de la Farul Constanța, în continuare pe primul loc. În ultimul meci, egal cu Csikszereda Miercurea Ciuc

29 Apr 2024 669

Farul Constanța Fotbalistele, eșec surprinzător acasă cu Csikszereda Miercurea Ciuc. Oaspetele conduceau cu 3-0 în minutul 21! (GALERIE FOTO + VIDEO)

14 Apr 2024 899

IGPR InfotraficTrafic normal pe 13A

09 Apr 2024 289

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe DN 13A

09 Apr 2024 287

Bowling Mihai Dragnia, de la CS Lake View Constanța, campion european la duo juniori

01 Apr 2024 519

ISU HarghitaArderi necontrolate de vegetație uscată, în localitățile Miercurea Ciuc, Gheorgheni, Gălăuțaș și Racu

25 Mar 2024 330

Martie, o lună a extremelor. ANM avertizează că suntem în pragul unui cod roșu, din cauza încălzirii globale

22 Mar 2024 581

Fotbalistele de la Farul Constanța, o nouă victorie în deplasare, venită în prelungiri!

16 Mar 2024 835

ISU HarghitaTrei incendii de vegetație uscată produse în Harghita, în mai puțin de patru ore

06 Mar 2024 354

Tragic accident feroviar, în județul Harghita. O persoană a fost lovită de tren

26 Jan 2024 6388

Harghita Parcurile fotovoltaice Harviz realizate din fonduri europene, pregătite să intre în producţie

08 Jan 2024 715

Incendiu violent la o pensiune din Miercurea Ciuc! Intervin mai multe echipaje de pompieri (GALERIE FOTO)

02 Jan 2024 961

Centrul Infotrafic Trafic rutier oprit , pe DN 12 Sfântu Gheorghe-Miercurea Ciuc din cauza unui accident. O persoană încarcerată

30 Dec 2023 766

Natație Constanța Matei Silivestru, medalii de aur și de argint și record național (GALERIE FOTO)

20 Dec 2023 1070

Autoturism răsturnat la ieșiea din municipiul Miercurea Ciuc spre Odorheiu Secuiesc. O victimă, încarcerată (GALERIE FOTO)

15 Dec 2023 957