Percheziții în întreaga ţară. Mai multe sedii bănuite de evaziune fiscală

 Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție efectuează cercetări într-un dosar având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și de folosire, cu rea-credinţă, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu.
 
În cursul zilei de astăzi, pe baza mandatelor emise de instanță, sub coordonarea procurorilor, se efectuează percheziții în 80 de locații (sedii sociale și puncte de lucru ale unor societăți comerciale, precum și locuințe ale persoanelor care coordonează activitatea acestora) de către lucrători ai Poliției Sectorului 1 - Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul polițiștilor din cadrul D.G.P.M.B. și unităților subordonate, respectiv din cadrul inspectoratelor de poliție județene Dâmbovița, Argeș, Brașov, Sibiu, Mureș, Vrancea, Călărași, Teleorman.
 
Astfel, au fost găsite neregularități în contabilitatea a 12 societăți comerciale care își desfășoară activitatea în domeniile: construcții, facility management, prelucrare deșeuri și creșterea porcinelor.

Potrivit comunicatului emis de Ministerul Public, în perioada 2010-2016, în scopul sustragerii de la plata taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat, s-au evidențiat în contabilitate cheltuieli nereale, împrejurare ce a condus la prejudicierea bugetului de stat cu suma totală de 39.873.671 lei (9.079.017 euro), din care 15.815.202 lei impozit pe profit diminuat și 24.058.469 lei TVA dedus nelegal.

În vederea garantării recuperării acestuia, s-au instituit măsuri asigurătorii asupra unor bunuri imobile şi conturi bancare.

Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi în vederea stabilirii răspunderii juridice.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În Medgidia, județul Constanța Percheziții într-un dosar penal privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor

30 Apr 2024 598

Percheziții Constanța Lucrător la o casă de schimb valutar, suspectat că și-ar fi însușit aproape de 200.000 lei

30 Apr 2024 517

Poliția Municipiului București - Perchezitii intr-un dosar de înșelăciune

26 Apr 2024 288

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 687

UPDATE. Procurorii din Constanța, percheziții în București, Ilfov și Cluj, pentru înșelăciune și șantaj! (VIDEO)

25 Apr 2024 701

În Constanța Bărbat cercetat pentru trafic de droguri de mare risc (FOTO)

23 Apr 2024 690

Zeci de percheziții, efectuate în ultimele două săptămâni! Peste 20 de suspecți, reținuți

20 Apr 2024 510

Percheziții la Constanța într-un dosar de tentativă de tâlhărie calificată Doi constănțeni, acuzați că ar fi intrat în casa unei femei pe care au bătut-o (VIDEO)

18 Apr 2024 734

Femeie reținută la Constanța pentru fals și uz de fals! Cum acționa suspecta

17 Apr 2024 660

Percheziții în municipiul Constanța, Năvodari, Lumina, Topraisar și Dulcești (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 931

Poliția Municipiului București - Perchezitii intr-un dosar de înșelăciune

17 Apr 2024 297

Percheziții într-un dosar penal de înșelăciune și fals în declarații, în Constanța

16 Apr 2024 610

Droguri vândute pentru sume între 120 și 450 de lei la Constanța! Doi suspecți au ajuns după gratii

11 Apr 2024 581

Bărbat suspectat de trafic de droguri, reținut la Constanța! Ce au găsit polițiștii și procurorii în locuința acestuia (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 574

Percheziții în București și alte două județe din țară! Vizate, persoane suspectate de șantaj

11 Apr 2024 404