Percheziţii în judeţele Iaşi şi Suceava

Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni de corupție, asimilate celor de corupţie şi a unor infracţiuni contra libertăţii persoanei, comise  în perioada 2014-2015.
 
„În cursul zilei de 21 octombrie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în zece locații situate în judeţele Iaşi şi Suceava, reprezentând domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăți comerciale”, potrivit unui comunicat remis cotidianului ZIUA de Constanţa.
 
Procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Sursa foto: b1.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În Medgidia, județul Constanța Percheziții într-un dosar penal privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor

30 Apr 2024 522

Percheziții Constanța Lucrător la o casă de schimb valutar, suspectat că și-ar fi însușit aproape de 200.000 lei

30 Apr 2024 464

Poliția Municipiului București - Perchezitii intr-un dosar de înșelăciune

26 Apr 2024 274

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 637

UPDATE. Procurorii din Constanța, percheziții în București, Ilfov și Cluj, pentru înșelăciune și șantaj! (VIDEO)

25 Apr 2024 656

În Constanța Bărbat cercetat pentru trafic de droguri de mare risc (FOTO)

23 Apr 2024 644

Zeci de percheziții, efectuate în ultimele două săptămâni! Peste 20 de suspecți, reținuți

20 Apr 2024 487

Percheziții la Constanța într-un dosar de tentativă de tâlhărie calificată Doi constănțeni, acuzați că ar fi intrat în casa unei femei pe care au bătut-o (VIDEO)

18 Apr 2024 684

Femeie reținută la Constanța pentru fals și uz de fals! Cum acționa suspecta

17 Apr 2024 640

Percheziții în municipiul Constanța, Năvodari, Lumina, Topraisar și Dulcești (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 893

Poliția Municipiului București - Perchezitii intr-un dosar de înșelăciune

17 Apr 2024 290

Percheziții într-un dosar penal de înșelăciune și fals în declarații, în Constanța

16 Apr 2024 585

Droguri vândute pentru sume între 120 și 450 de lei la Constanța! Doi suspecți au ajuns după gratii

11 Apr 2024 544

Bărbat suspectat de trafic de droguri, reținut la Constanța! Ce au găsit polițiștii și procurorii în locuința acestuia (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 550

Percheziții în București și alte două județe din țară! Vizate, persoane suspectate de șantaj

11 Apr 2024 392