Percheziţii la persoane care au cerut bani în schimbul unor tămăduiri miraculoase

 
La această oră, poliţiştii din Ploiești, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, efectuează trei percheziţii la locuinţele unor persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de 60.000 de euro, prin înșelăciuni și șantaj.   
Din cercetări, a reieșit că, începând cu anul 2015, prin anunțuri postate pe internet, cei în cauză ar fi determinat mai multe persoane din țară, dar și din străinătate, să depună diverse sume de bani în schimbul unor așa-zise servicii de ghicit sau tămăduiri miraculoase.

Ulterior, părțile vătămate, sub amenințarea unor ”blesteme”, erau obligate să trimită și alte sume de bani.

Sumele pretinse de persoanele bănuite ar fi cuprinse între 200 de euro și 10.000 de euro și erau transmise prin mijloace electronice de plată. Prejudiciul este estimat la 60.000 de euro.

Polițiștii vor pune în aplicare 5 mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la sediul poliției, pentru audieri.

La activităţi participă şi luptători ai Serviciului de Acțiuni Speciale din Inspectoratul Județean de Poliție Prahova.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. La acțiune participă și jandarmi.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În Medgidia, județul Constanța Percheziții într-un dosar penal privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor

30 Apr 2024 522

Percheziții Constanța Lucrător la o casă de schimb valutar, suspectat că și-ar fi însușit aproape de 200.000 lei

30 Apr 2024 464

Poliția Municipiului București - Perchezitii intr-un dosar de înșelăciune

26 Apr 2024 274

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 637

UPDATE. Procurorii din Constanța, percheziții în București, Ilfov și Cluj, pentru înșelăciune și șantaj! (VIDEO)

25 Apr 2024 656

În Constanța Bărbat cercetat pentru trafic de droguri de mare risc (FOTO)

23 Apr 2024 644

Zeci de percheziții, efectuate în ultimele două săptămâni! Peste 20 de suspecți, reținuți

20 Apr 2024 487

Percheziții la Constanța într-un dosar de tentativă de tâlhărie calificată Doi constănțeni, acuzați că ar fi intrat în casa unei femei pe care au bătut-o (VIDEO)

18 Apr 2024 684

Femeie reținută la Constanța pentru fals și uz de fals! Cum acționa suspecta

17 Apr 2024 640

Percheziții în municipiul Constanța, Năvodari, Lumina, Topraisar și Dulcești (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 893

Poliția Municipiului București - Perchezitii intr-un dosar de înșelăciune

17 Apr 2024 290

Percheziții într-un dosar penal de înșelăciune și fals în declarații, în Constanța

16 Apr 2024 585

Droguri vândute pentru sume între 120 și 450 de lei la Constanța! Doi suspecți au ajuns după gratii

11 Apr 2024 544

Bărbat suspectat de trafic de droguri, reținut la Constanța! Ce au găsit polițiștii și procurorii în locuința acestuia (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 550

Percheziții în București și alte două județe din țară! Vizate, persoane suspectate de șantaj

11 Apr 2024 392