Pictura zilei „Două surori” de Nicolae Tonitza

Născut în anul 1886, la Bârlad, pictorul român Nicolae Tonitza a creat numeroase opere, ce reflectă un ideal estetic clasic, cultul frumosului, o artă înţeleasă ca expresie a permanenţei valorilor spirituale. Tonitza a frecventat la Paris atelierul lui Pierre Laprade şi îşi găseşte repede drumul spre originalitate.

„Căci un artist, mai înainte de a produce, contemplă; contemplă timp îndelungat, contemplă cu smerenie natura care-l înconjoară; viaţa care se agită în juru-i şi din care el face parte cu tot sufletul şi tot trupul lui.”, mărturisea pictorul român.
 
În uleiul pe pânză „Două surori” se detaşează figurile celor două personaje, în ale căror trăsături am putea să recunoaştem figurile celor mai apropiate fiinţe din jurul pictorului (Nineta, în dreapta, într-un plan uşor mai îndepărtat şi Catrina sau Irina, fiicele pictorului). Gestul afectiv al celei mai mari, de îmbrăţişare a celei mai mici, sugerează relaţia strânsă dintre cele două fete.
Artistul a folosit acorduri contrastante de verde şi roşu-orange. Îmbinarea de „lumină” şi „întuneric” conferă celor două portrete o vibraţie lăuntrică, care poate fi explicată şi prin starea sufletească a artistului ce o atribuie personajelor sale.
 
Sursa foto: wikiart.org
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

RAJA SA a premiat tinerii artiști în cadrul Concursului de Pictură și Desen "Apa este Viață" (GALERIE FOTO)

04 Apr 2024 596

RAJA Constanța Concursul de pictură și desen „Apa este viață” - 2024 este pe cale să înceapă!

06 Feb 2024 1033

Evenimentele zilei de 12 decembrie în istorie. Ce formație de muzică folk–pop a luat naștere la această dată

12 Dec 2022 1104

15 mai - Ziua naţională a pictorului Nicolae Grigorescu

15 May 2022 1332

RAJA Câștigătorii concursului de pictură și desen “Apa este viață!” 2022 au intrat în posesia premiilor (GALERIE FOTO)

28 Mar 2022 1613

Filme dedicate unora dintre marii maeștri ai picturii românești, disponibile online cu ocazia Zilei Culturii Naționale

14 Jan 2022 2722

Expoziție de pictură închinată Zilei Dobrogei, la Acvariul din Constanța (galerie foto)

13 Nov 2021 4529

Cu prilejul Zilei Dobrogei Expoziţie de pictură şi lansare de carte, organizate de Grupul Civic Tătar

01 Nov 2017 3420

Pictura zilei „Terasă cu flori” de Eustaţiu Stoenescu

03 Jul 2016 5918

Pictura zilei „Marea la Balcic” de Gheorghe Petrașcu

02 Jul 2016 7913

Pictura zilei „Pe gânduri” de Nicolae Grigorescu

07 Jun 2016 8267

Pictura zilei „În fața porții” de Nicolae Grigorescu

16 May 2016 5340

Pictura zilei „Faleză la Constanţa” de Petre Iorgulescu-Yor

15 May 2016 5448

Pictura zilei „Ţarăncuţă cu ulcior” de Nicolae Vermont

25 Apr 2016 9897

Pictura zilei „Aşteptare” de Nicolae Vermont

09 Apr 2016 5796