Poșta Română explică de ce se actualizează tarifelor pentru serviciile poștale de la 1 martie

 
Poșta Română a decis actualizarea unor tarife la serviciile furnizate, începând cu data de 1 martie 2016, conform reglementărilor Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), în condițiile în care aceste tarife nu au suportat niciun fel de modificare în ultimii 12 ani. Explicaţia a fost dată într-un comunicat remis presei astăzi de operatorul poștal, ca reacție la o serie de informații apărute în mass-media conform cărora tarifele la serviciile poștale internaționale vor crește de până la nouă ori.
 

"Poșta Română, în perfect acord cu reglementările ANCOM și având acordul ANCOM, a decis actualizarea unor tarife la produse din sfera serviciului universal. Această actualizare înseamnă atât creșterea unor tarife, cât și reducerea altora. În plus, majorările, acolo unde ele există, au survenit în condițiile în care aceste tarife nu au suportat niciun fel de modificare în ultimii 12 ani. Operatorii de pe piața serviciilor poștale și de curierat, precum și alte companii din sfera serviciilor, inclusiv a celor financiare, iau astfel de decizii în mod curent și acestea sunt decizii de business. Poșta Română nu operează nicio modificare tarifară care să nu respecte reglementările legale în vigoare și principiile stabilite de ANCOM. Poșta Română dorește să atragă clienți, astfel că o majorare de tarife este făcută doar dacă este absolut necesară și pe deplin justificată de rațiuni economice", scrie Compania Națională "Poșta Română" (CNPR).

 
Trimiterile interne din sfera serviciului universal (tarife scutite de TVA) sunt, potrivit CNPR, la coletele poștale interne, cu greutate până la 10 kg, inclusiv (ultima modificare operată în 2008) tariful fix/trimitere se va majora de la 1,20 lei/trimitere la 4,30 lei/trimitere, în timp ce tariful pe fiecare kilogram sau fracție de kilogram se va diminua de la 1,20 lei/kg la 0,50 lei/kg. De asemenea, se va modifica structura tarifară a trimiterilor Retur, având ca obiect colete poștale cu greutate pana la 10 kg (inclusiv), prin introducerea, pe lângă tariful pe fiecare kilogram sau fracție de kilogram de 0,50 lei, a unui tarif fix/trimitere de 1,50 lei/trimitere. În cazul prezentării unui volum de colete poștale interne, cu greutate până la 2 kg (inclusiv) de peste 50 trimiteri/lună, clienții Poștei Române pot accesa noua grilă de tarife speciale, beneficiind astfel de tarife reduse cu până la 30%.
 
În ceea ce privește tarifele practicate pentru trimiterile internaționale din sfera serviciului universal (tarife scutite de TVA), ultimele modificări au fost efectuate în anul 2004.
 
Începând cu 1 martie 2016, pentru trimiterile internaționale de corespondență neprioritară/prioritară, cu greutate până la 2 kg (inclusiv) s-a eliminat tarifarea diferențiată pentru Europa/Restul lumii, în cazul trimiterilor prioritare.
 
De asemenea, la trimiterile internaționale de imprimate internaționale neprioritare/prioritare cu greutate până la 2 kg (inclusiv) s-a eliminat tarifarea diferențiată pentru Europa/Restul lumii, în cazul trimiterilor prioritare, iar tarifele practicate pentru trimiterile internaționale de imprimate neprioritare/prioritare cu greutate până la 2 kg (inclusiv) vor fi la același nivel cu cele aferente trimiterilor de corespondență internațională neprioritară/prioritară cu greutate până la 2 kg (inclusiv).
 

"În ceea ce privește creșterea "de până la nouă ori" (...) a tarifelor trimiterilor internaționale, având ca obiect trimiteri din categoria imprimate neprioritare, precizăm că volumul anual al trimiterilor de imprimate internaționale neprioritare cu greutate 1.000-2.000 grame reprezintă mai puțin de 2% din traficul total înregistrat de Poșta Română pe acest segment, pe parcursul unui an de zile", precizează CNPR.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Programul de lucru al Poştei Române în perioada 1 mai – 6 mai 2024

22 Apr 2024 1258

Poșta Română a bifat un contract de peste 62.000 de euro cu Direcția Generală Asistență Socială Constanța. Despre ce este vorba (DOCUMENT)

20 Apr 2024 599

Poșta Română a livrat toate pensiile în termenul de 15 aprilie

18 Apr 2024 492

Patru zile de fascinație filatelică. Eveniment la Biblioteca Națională a României

13 Apr 2024 492

Cumpărări directe Consiliul Județean Constanța cumpără servicii poștale (DOCUMENT)

08 Apr 2024 572

Constanța Sindicaliştii din Poşta Română, în grevă generală (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 Apr 2024 642

Avertizare de grevă la Poșta Română. Sindicatul anunță acțiuni pe 1 aprilie

31 Mar 2024 641

Cumpărări directe Primăria Constanța cumpără servicii poștale (DOCUMENT)

23 Mar 2024 554

UPDATE. Constanța Poștașii au intrat în grevă de avertisment! Cât durează acțiunea de protest (GALERIE FOTO+VIDEO)

20 Mar 2024 1176

Salariaţii Poştei Române organizează grevă de avertisment, miercuri

19 Mar 2024 673

Poșta Română Oficiul Poștal Constanța 6- „Cea mai bună șefă din lume a ieșit la pensie“

10 Mar 2024 770

Frauda prin SMS! Iată cum funcționează. Anunțul Poștei Române

03 Mar 2024 874

Oficial! Broker-ul de asigurări al Poştei Române a intrat în faliment. (MINUTĂ)

16 Feb 2024 976

Ziua Unirii Principatelor Române Programul de lucru al subunităților poștale în ziua de 24 ianuarie

22 Jan 2024 743

Poșta Română Suspendarea temporară a serviciului Postmesager pentru materiale cu caracter politic

12 Jan 2024 623