Potrivit unui grup de lucru CSM se impune desființarea instanțelor militare pentru nerespectarea unor indici

 
Potrivit concluziilor unui raport întocmit de un grup de lucru din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), din cauză că judecătorii militari nu îndeplinesc garanțiile de independență și imparțialitate, pot se poate impune desființarea instanțiilor militare.
 
De asemenea, un alt motiv pentru care se consideră necesară desființarea instanțelor militare este activitatea foarte redusă, care implică resurse bugetare inutile, pentru eficientizarea activității sistemului judiciar propunându-se ca schemele de personal să fie transferate instanțelor civile, mult mai încărcate decât cele militare, potrivit agerpres.ro.
 
„Concluzia justă, care nu dă loc la echivocuri, este cea a desființării instanțelor militare ca fiind inadecvate actualului sistem judiciar. (...) Desființarea instanțelor militare este singura soluție ce dă satisfacție atât eficienței activității sistemului de justiție, cât și asigurării tuturor garanțiilor de independență și imparțialitate ale instanțelor și judecătorilor din România”, este prezentat în raportul care analizează impactul noilor coduri — Codul civil, Codul de procedură civilă, Codul penal și Codul de procedură penală.
 
Astfel, grupul de lucru ce a sesizat acestea, va propune CSM să sesizeze inițiatorul legislativ, respectiv Ministerul Justiției, în vederea desființării instanțelor militare și alocării posturilor de judecători și personal auxiliar instanțelor care urmează să preia activitatea actualelor instanțe militare, dar și instanțelor foarte încărcate cu activitate.
 
„În anul 2014 încărcătura cu dosare pe un judecător militar la tribunalele militare a fost de 46 de dosare (în condițiile în care 50% din aceste cauze au fost pe legea penală mai favorabilă, situație tranzitorie ce nu va mai fi întâlnită în perioada următoare), în timp ce la tribunalele civile încărcătura a fost cu mult superioară, de 918 dosare pe judecător, iar în timp ce la Curtea Militară de Apel s-a înregistrat un număr de 70 dosare pe un judecător militar (aceeași observație ca la tribunalele militare legată de legea penală mai favorabilă), la curțile de apel civile încărcătura de dosare a fost de 945 dosare pe un judecător”, mai este subliniat în raport.
 
Un argument important este acela care se referă la îndoielile în ce privește „existența deplină, constituțională, a garanțiilor de independență și imparțialitate ale instanțelor militare”.
 
„Faptul că judecătorii militari au un statut hibrid, aparținând prin cariera profesională de sistemul de justiție, dar în ce privește cariera militară aparținând de Ministerul Apărării Naționale. Nu e asigurată pe deplin, în lipsa unor plase de protecții adecvate, garanția de independență a judecătorilor militari, din moment ce promovarea în grade militare, cu consecințe materiale evidente (creșteri salariale), este făcută de Ministerul Apărării Naționale, în condițiile prevăzute de Regulamentul comun al CSM și Ministerul Apărării Naționale, însă potrivit Legii nr. 80/1995 privind statul cadrelor militare. Pentru înaintarea în grad militar, conform acestei legi, este necesară o evaluare pe baza unor calificative care se acordă de comisii formate din militari, deci persoane și structuri din afara sistemului de justiție”, se mai menționează în același raport.
 
Însă, rolul comisiei care a întocmit raportul a fost de a analiza impactului noilor coduri asupra activității instanțelor și parchetelor, apoi să înainteze CSM recomandări în vederea eficientizării și îmbunătățirii activității instanțelor și parchetelor, potrivit agerpres.ro. 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Rugbyștii de la Tomitanii Constanța au încheiat en-fanfare sezonul regular. Urmează turneul final

29 Apr 2024 213

Volei Duelul CSM Constanța - SCM U Craiova se va decide în meciul trei (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 427

Handbal CSM Constanța este vicecampioana României! (GALERIE FOTO)

27 Apr 2024 776

Volei Al doilea succes cu FC Argeș și CSM Constanța s-a clasat pe locul nouă în Divizia A1 (GALERIE FOTO + VIDEO)

27 Apr 2024 657

Rugby CSM Constanța, victorie cu punct bonus la Bârlad. Eduard Chifor, omul meciului (GALERIE FOTO)

27 Apr 2024 522

UPDATE. CSM Constanța Ștefan Orza, aur și bronz la Campionatul Mondial de Kempo

27 Apr 2024 543

CSM Constanța Voleibalistele au câștigat primul meci din seria cu FC Argeș (GALERIE FOTO + VIDEO)

27 Apr 2024 551

Calendar săptămânal CSM Constanța Meciuri importante în Sala Sporturilor „Simona Amânar“! Intrarea este liberă

26 Apr 2024 438

Baschet CSM Constanța a cedat dramatic în primul meci cu BC CSU Sibiu

25 Apr 2024 619

CSM Constanța, campioana României! Andrei Talpeș - „Este un moment istoric. Constanța merită să fie în top“ (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 618

Ședință CLM Constanța CSM Constanța și-a schimbat sediul. Unde este situat (DOCUMENT)

25 Apr 2024 488

Avocatul Cuculis – „Ar mai exista o singură variantă prin care judecătoarea să nu participe în cazul în 2 Mai“ (VIDEO)

25 Apr 2024 645

Motivare CSM Consiliul Superior al Magistraturii respinge cererea de suspendare din magistratură a judecătoarei Popoviciu Ioana Ancuța (MINUTA)

24 Apr 2024 878

Emanuel Sergiu Codruț Popescu, delegat șeful Parchetului Judecătoriei Măcin pentru încă șase luni

24 Apr 2024 312

CSM Constanța a câștigat titlul național la baschet feminin Mesajul primarului Vergil Chițac – „Felicitări tuturor celor care au pus umărul la creșterea performanței sportului constănțean.” (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 473