Primăria Constanţa sesizează Poliţia şi Inspectoratul de Stat în Construcţii după accidentul de la Cazino (documente)

 
Primăria Municipiului Constanţa revine cu informaţii pe tema incidentului de ieri după-amiază, când o femeie din Bacău s-a accidentat,  după  ce  o  bară  de  protecţie  a  parapetului  din  zona  faleză  Cazino Constanţa a cedat. „Pacienta a fost supusă tuturor investigațiilor necesare, fiind în prezent înafara oricărui pericol. Primăria  Constanţa  a  sesizat  atât  Poliţia  municipiului  Constanţa,  cât  și Inspectoratul de Stat în Construcţii. În  cursul  acestei  dimineți,  la  sediul  primăriei,  a  avut  loc  o  întâlnire  între viceprimarul Decebal Făgădău  și doamna, însoțită de familie. Acestora le-au fost prezentate scuze pentru regretabilul incident, le-au fost prezentate măsurile luateși le-a fost acordat întregul suport pentru a-și continua vacanța. Ne  cerem  scuze  pentru  situaţia  creată  și  asigurăm  constănțenii  și  turiștii  că depunem toate eforturile pentru ca un asemenea incident să nu se mai întâmple“, se arată în comunicatul dat publicităţii de reprezentaţii administraţiei publice locale. Primăria a sesizat, în urma accidentului, atât Inspectoratul Judeţean de Poliţie Constanţa, cât şi Inspectoratul de Stat în Construcţii.
Totodată, municipalitatea s-a adresat constructorului, ABC Val SRL, căruia i-a solicitat ca în cel mai scrut timp să remedieze deficienţele constatate pe faleză, „înlocuirea riglelor deteriorate de la bănci, realitarea lucrărilor de curăţare şi vopsitorie şi înlocuirea plăcilor de granit sparte/deteriorate, lucrări de vopsitorie şi orice lucrări necesare pe întregul amplasament al obiectului de investiţii“.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fotoreportaj Primăvara își face simțită prezența în Constanța. Oamenii se bucură de soare (FOTO+VIDEO)

13 Apr 2024 543

Fotoreportaj Constanța Faleza Cazino, plină de oameni într-o zi înnorată de duminică (GALERIE FOTO+VIDEO)

07 Apr 2024 703

Cazinoul din Constanța, perla care renaște din mare! Video inedit cu evoluția spectaculoaselor lucrări din al treilea an de șantier (FOTO+VIDEO)

13 Mar 2024 2182

UPDATE Ambulanța de urgență pe faleza Cazinoului din Constanța (FOTO+VIDEO)

03 Feb 2024 2082

Știri Constanța Imagini de la Faleza Cazinoului din Constanța. Ce măsuri s-au luat pentru un stâlp în pericol de cădere (FOTO+VIDEO)

02 Feb 2024 1020

Invitație la plimbare pe faleza Cazinoului din Constanța! Vremea perfectă îmbie la relaxare la malul mării (FOTOREPORTAJ+VIDEO)

29 Dec 2023 899

OMD Mamaia Constanța Clădirea Cazinoului de pe faleza din Constanța începe să strălucească! (GALERIE FOTO)

08 Dec 2023 1113

Biciuit de ploi și vânturi nemiloase, Cazinoul din Constanța strălucește, suveran alb peste faleza cenușie (FOTO)

22 Nov 2023 3835

Fotoreportaj Constanța Constănțenii se bucură de vremea neașteptat de caldă la final octombrie (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 1144

Fotoreportaj Constanța Zi de toamnă pe faleza Cazino. Oamenii se bucură de soare și frumusețea mării (FOTO+VIDEO)

22 Oct 2023 1454

Uniunea Armenilor Constanța și Comunitatea Elenă Elpis organizează „Seară de jazz”, pe faleza Cazino din municipiu

13 Sep 2023 1283

Cazinoul din Constanța, atracția turistică pentru vizitatorii de pe coasta românească

04 Sep 2023 1428

Știri Constanța azi Ziua Marinei Române, prin ochii publicului. „Persoanele civile care au luat parte la eveniment au avut un rol foarte important la acest program minunat” (GALERIE FOTO)

15 Aug 2023 1761

Nicolae Ciucă „La mulți ani tuturor marinarilor militari și civili, lucrătorilor portuari și constructorilor navali!”

15 Aug 2023 777

Știri Constanța azi Aglomerație pe strada Termenele Romane din municipiu (VIDEO)

15 Aug 2023 1026