13 Sep, 2023 16:56
1070
„Aproape că a devenit deja o tradiție genul acesta de evenimente artistice organizate de UAR Constanța și cred că noi am obișnuit deja publicul format din membrii comunității armene, dar și din constănțeni sau turiști cu seratele noastre sub semnul muzicii de calitate. La evenimentul cultural, aflat deja la a șaptea ediție, se alătură anul acesta în organizare și Comunitatea Elenă Elpis din Constanța”, declară președintele sucursalei UAR Constanța, dr. Liviu Merdinian.
La evenimentul artistic sunt invitați membrii din cele două comunități, dar și membri simpatizanți sau iubitori de muzică bună. Intrarea este liberă.„Da, știu că v-ați obișnuit să auziți de greci numai în ritm de sirtaki, să-i vedeți dansând etc. Da, este un mare adevăr că ne vedeți plini de viață, plini de sentimente și pasiuni,trăiri pe care le exprimăm prin tot ce putem. Să nu uităm însă că un mare grec, Platon a spus că ritmul și muzica își găsesc calea către locurile secrete din sufletele noastre și, să fim sinceri, toți avem secrete, noi le și expunem. Nu suntem magicieni dar trebuie să recunoaștem că muzica este cea mai frumoasă magie. În același timp, ne respectăm promisiunile iar promisiunea făcută cu ani in urmă, când împreună cu comunitatea armeană am dat startul acestei seri de jazz, o vom ține. În concluzie, vă invităm la o magie a jazzului de această dată și sper să ne ridicăm la pretențiile dumneavoastră, dragi constănțeni.”, a adăugat și președintele Comunității Elpis Constanța, Anton Antoniadis.
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: