UPDATE 4 Primăria și CL al comunei Cumpăna inaugurează „Campus Școlar Cumpăna” (galerie foto+video)

Primăria și Consiliul Local al comunei Cumpăna, județul Constanța, în colaborare cu reprezentanții Liceului Tehnologic „Nicolae Dumitrescu” din Cumpăna, inaugurareză obiectivului de investiție Campus Școlar Cumpăna, proiect cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Regional 2007-2013.

UPDATE 4, ora 13:39
În urmă cu doar câteva momente a fost tăiată și panglica noului Campus Școlar de la Cumpăna. Onoarea a aparținut primarului comunei, ec. Mariana Gâju, senatoarei Ecaterina Andronescu, IPS Teodosie, dar și două eleve olimpice ale școlii din Cumpăna.  

UPDATE 3, ora 13:24
La inaugurarea de la Cumpăna este prezent și rectorul Universității Maritime din Constanța, Cornel Panait, care, la rândul său, a ținut o alocuțiune în fața asistenței formate din părinții, elevi, cadre didactice și alte personalități. 

UPDATE 2, ora 13:09
După ce IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat ceremonia religioasă de sfințire a Campusului de la Cumpăna, cea care a luta cuvântul a fost senatoarea Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educației. 

UPDATE 1, ora 12.22
 
Prezentă la deschiderea centrului de la Cumpana este și fostul ministru al Educației, Ecaterina Andronescu. De asemenea, IPS Teodosie va oficia slujba de sfințire a centrului. IPS Teodosie a fost primit de la primarul Cumpăna, economistul Mariana Gâju, cu colac și sare.


Sursă foto: ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Campusul Școlar din Cumpăna, județul Constanța, eveniment deosebit în cadrul proiectului "Food for Life" (FOTO)

09 May 2024 492

Competiție de handbal organizată de ISJ Constanța la Cumpăna Opt echipe vor lua startul la Olimpiada Națională a Sportului Școlar - Etapa Națională

08 May 2024 410

Angajări Constanța Ai studii superioare în medicină generală? Primăria Cumpăna angajează

03 May 2024 831

Se amână Serbarea Câmpenească organizată de Primăria și Consiliul Local Cumpăna, județul Constanța

30 Apr 2024 516

Mariana Gâju și echipa Primăriei Cumpăna aduc bucurie și speranță în sufletele celor defavorizați de sărbători (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 822

Primăria Cumpăna, Județul Constanța Peste 300 de vârstnici și persoane cu dizabilități vor primi de Paște produse alimentare

29 Apr 2024 383

CS Victoria Cumpăna Luptătoarele, nouă medalii la Turneul Internațional „Alina Vuc Trophy“ (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 637

Județul Constanța Echipa de fotbal a Comunei Cumpăna este câștigătoarea Cupei Satelor

26 Apr 2024 751

Primăria Cumpăna, județul Constanța „Plantează în România, plantează în comuna Cumpăna!” (FOTO)

26 Apr 2024 697

Primăria Cumpăna Finala celei de a IV-a ediții a competiției între mai multe județe - „Cupa Satelor”

25 Apr 2024 388

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 730

Cupa Satelor 2024 Finala fazei pe Euroregiunea Sud - Est, găzduită de Cumpăna. Județul Constanța e reprezentat de CS Victoria Cumpăna

23 Apr 2024 776

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în cursă George Tufă, candidatul PNL la Primăria Cumpăna?

23 Apr 2024 648

Șah Anastasia - Maria Gavrilă, de la CS Victoria Cumpăna, vicecampioană națională (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 587

Achiziții Constanța Iată de unde cumpără Primăria Cumpăna echipamente digitale pentru unitățile de învățământ (DOCUMENT)

20 Apr 2024 1597