Prinţul Charles a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Bucureşti

Prinţul Charles al Marii Britanii a primit, sâmbătă, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Bucureşti, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Facultatea de Drept, şi a subliniat, cu acest prilej, importanţa menţinerii valorilor culturale şi arhitecturale şi a tradiţiilor satului românesc.
Moştenitorul tronului Marii Britanii a mai spus că se simte onorat să primească această distincţie şi că, în contextul celor 150 de ani de existenţă ai Universităţii Bucureşti, îşi doreşte să contribuie la consolidarea relaţiilor dintre instituţiile de învăţământ superior britanice şi universităţile centenare din România.
Preşedintele Senatului Universităţii Bucureşti, Gheorghe Vlad Nistor, a precizat că aceasta este prima dată când prinţul Charles acceptă un titlu onorific din partea unei instituţii de învăţământ superior.
Sursa: Mediafax

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Proces de calomnie Prinţul Harry nu a reuşit să obţină în instanţă respingerea argumentelor apărării

08 Dec 2023 786

Prinţul Harry, primul membru de rang înalt al familiei regale britanice care va depune mărturie în instanţă în ultimii 130 de ani

03 Jun 2023 2058

Biroul Prinţului Charles afirmă că acesta a urmat toate regulile în ceea ce priveşte donaţiile în scop caritabil

26 Jun 2022 1238

Prințul Charles, în vizită la Sibiu. Participă la lansarea celui mai mare proiect de reîmpădurire din Europa

30 May 2022 1225

Prințul Charles, primit la Palatul Victoria de către prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă (GALERIE FOTO)

25 May 2022 1179

Prințul Charles, primit la Palatul Cotroceni de președintele Klaus Iohannis (VIDEO)

25 May 2022 1361

Prinţul Charles al Marii Britanii va efectua o vizită în România

24 May 2022 1395

Camilla, soţia prinţului Charles al Marii Britanii, a fost testată pozitiv cu coronavirus

14 Feb 2022 1597

Regina Elisabeta a II-a s-a întâlnit recent cu fiul său, prinţul Charles, depistat pentru a doua oară cu COVID-19

10 Feb 2022 1487

09 decembrie 1992 Este anunțată despărțirea dintre prințul Charles și prințesa Diana. Ce alte evenimente importante au marcat această zi

09 Dec 2021 1649

Știați că... Prințul Harry, Duce de Sussex, împlinește astăzi 37 de ani?

15 Sep 2021 2058

28 august 1996 A avut loc finalizarea divorțului dintre Charles și Diana, Prințesa de Wales

28 Aug 2021 1745

Știați că? Prințul Harry, Duce de Sussex, împlinește astăzi 36 de ani

15 Sep 2020 1787

Ceremonia a fost numită o “nuntă de basm” 39 de ani de la nunta prințesei Diana cu prințul Charles (video)

29 Jul 2020 2226

Klaus Iohannis, invitat la recepţia organizată cu ocazia aniversării prinţului Charles

30 Aug 2018 1896