Procurorii au reținut un director de la Romarm

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 08 martie 2016, a inculpaților:
 
MARIȘ CLAUDIA AURA, care susține că ar fi reprezentant al unei asociații nonprofit ce sprijină persoanele cu dizabilităţi, cu privire la săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influență,
 
MIHAI NICUȘOR-MIRCEA, director comercial în cadrul C.N. ROMARM S.A., cu privire la săvârşirea infracţiunilor de:
instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
complicitate la cumpărare de influență.
 
În ordonanţele procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt: începând din luna noiembrie 2014, inculpata Mariș Claudia Aura și o altă persoană au derulat, prin intermediul a două societăți comerciale, dar și prin intermediul asociației al cărei reprezentat susține că ar fi inculpata, un circuit financiar prin care au vândut Societății Fabrica de Arme Cugir S.A. câteva mii de genți speciale (K4 şi K5), la suprapreț.
 
Concret, în perioada noiembrie 2014 - noiembrie 2015, fiecare din cele două societăți administrate în fapt de către cele două persoane a achiziționat gențile de la un producător, după care le-au vândut către asociația respectivă la un preț dublu (rata de profit obișnuită era de 53% - 54%, cu o singură excepție când a fost de 44%).
 
Mai departe,  Asociația a vândut aceste genți către Societatea Fabrica de Arme Cugir S.A., cu un profit minim pentru sine, pe baza unor contracte încheiate fără a se organiza o procedură de licitație publică.
 
La data de 22 decembrie 2015, Fabrica de Arme Cugir S.A. a organizat o licitație având ca obiect achiziționarea acelorași tipuri de genți, asociația reprezentată de inculpată fiind clasată pe locul al treilea.
 

Din acel moment, inculpata Mariș Claudia Aura a demarat o adevărată ofensivă pentru a-l determina pe directorul general al Societății Fabrica de Arme Cugir S.A., să cumpere de la asociația respectivă, cel puțin 12.000 genți (ce fuseseră achiziționate de către societatea controlată de inculpată anterior organizării licitației).
 
Pe de-o parte, în perioada 21-22.01.2016, inculpata Mariș Claudia Aura s-a deplasat personal la Cugir unde a încercat în mod insistent și agresiv să-l determine pe  director să cumpere gențile respective, fără a reuși acest lucru.

 
Ulterior, inculpata a contactat o persoană din conducerea fabricii de armament (denunțător în cauză) căreia i-a cerut insistent să-l determine pe director să fie de acord cu rezilierea imediată a contractului încheiat cu câștigătorul licitației și să achiziționeze de la asociația pe care o reprezenta gențile. Nici această intervenție nu condus la rezolvarea pe care o aștepta inculpata.
 Pentru a asigura succesul demersului ei, inculpata i-a oferit, în luna decembrie, aceleiași persoane, o agendă în care se afla suma de 1.500 lei, dar a fost refuzată.
 
Pe de altă parte, inculpata, atât personal cât și prin intermediul altor persoane, a depus la sediul C.N. ROMARM S.A. mai multe documente care au avut ca urmare trimiterea unei echipe de control la Fabrica de Arme, pentru a verifica, printre altele, și modul în care s-au derulat procedura de licitație pentru achiziționarea genților, dar și contractul subsecvent.
 
La instigarea inculpatului Mihai Nicușor-Mircea, în calitate de director comercial în cadrul C.N. ROMARM S.A., aflat în relații de amiciție cu inculpata Mariș Claudia Aura, membrii echipei de control au întocmit un raport care a avut ca urmare demiterea directorului general.
 
În același context, la data de 07 martie 2016, inculpata Mariș Claudia Aura i-a oferit martorului denunțător suma de 3.000 lei, promițându-i totodată că, dacă va reuși să-l determine pe noul director al fabricii să permită achiziționarea celor 20.000 de genți de la Asociație, după ce va primi contravaloarea acestora,  îi va mai remite o sumă de 6.000 lei.
 
În aceeași zi, s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
 
În cauză, se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.
 
Inculpaților li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 08 martie 2016,  inculpații Mariș Claudia Aura și Mihai Nicușor-Mircea urmează să fie prezentați Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
 
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Procurorul Sorin Constantinescu, fostul șef al DNA Constanța, eliberat din funcţie, prin pensionare!

29 Apr 2024 284

Dănăilă Sorin, fost director Îmbunătățiri Funciare Galați, trimis în judecată de DNA!

29 Apr 2024 335

Delegarea procurorului Mihai Stanciu în fruntea DNA Constanța, contestată! Înalta Curte anunță primul termen în dosar

27 Apr 2024 642

Stănculescu Cătălin Liviu, șeful Direcției Energie din Complexul Energetic Oltenia, reținut de DNA

26 Apr 2024 524

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

25 Apr 2024 360

Elena Marinela Negulici, fost director economic al CNE Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă într-un dosar DNA Constanța!

24 Apr 2024 550

Dosarul SOCEP, instrumentat de DNA Constanța, se va rejudeca! (MINUTĂ)

24 Apr 2024 472

Trimitere în judecată DNA S-a lăudat cu influență asupra unor judecători din cadrul Curții de Apel București

24 Apr 2024 432

Ce averi au procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să lucreze la DNA Constanța, după plecarea lui Bodean Andrei și Conortos Constantin (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 905

DNA o trimite în judecată pe Nadia Florentina Racz, fost inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor

23 Apr 2024 460

Procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să-i înlocuiască la DNA Constanța pe Bodean Andrei și Conortos Constantin

23 Apr 2024 744

Dosar DNA Constanța Vasile Iliuță, șeful Consiliului Județean Călărași, termen azi la Curtea de Apel București! (RECHIZITORIU)

23 Apr 2024 585

Curtea de Apel Constanța, în pronunțare într-un dosar DNA cu un presupus prejudiciu de aproape 10 milioane euro

21 Apr 2024 932

Curtea de Apel Constanța respinge acțiunea preotului Petrică Leașcu! (MINUTĂ)

20 Apr 2024 768

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 577