Seminar privind abordarea penală și administrativă a fraudării fondurilor naționale și europene

Primul seminar din seria celor 14 din cadrul proiectului dedicat combaterii criminalității din domeniul achizițiilor publice a avut loc în perioada 3 – 5 iunie la Predeal. Seminarul, moderat de Laura Ștefan - expert anticorupție și Sorin Fusea - președintele ANSA, a abordat teme precum conflictul de interese și metode de gestionare, aspecte teoretice și practice privind achizițiile publice, metodologii de investigare a fraudelor în achizițiile publice.

Potrivit unui comunicat de presă, agenda seminarului a cuprins atât prezentări teoretice, cât şi exerciţii practice şi studii de caz exemplificatoare, acoperind în egală măsură abordări de drept penal și de drept contencios-administrativ.
La seminar au participat procurori, judecători și ofițeri operativi delegați de către instituții partenere, respectiv, DNA, Ministerul Public, INM și IGPR, dar și judecătorul german Oliver ALDEA, specializat în infracţiuni economice.

Seminarul a fost organizat de Fundaţia Freedom House România, Ministerul Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Public, Direcţia Naţională Anticorupţie, Institutul Naţional al Magistraturii, Direcţia de Investigare a Fraudelor din cadrul IGPR, Asociaţia Naţională a Specialiştilor în Achiziţii, Expert Forum, Asociaţia Actori Europeni (Euractiv.ro şi Euractiv.com) în parteneriat cu Magistrats européens pour la démocratie et les libertés (MEDEL), Konrad Adenauer Stiftung, Programul Statul de Drept Europa de Sud-Est, Divizia penală şi de graţieri a Ministerului de Justiţie Francez, Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, Agenţia Naţională pentru Integritate, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.

Mai multe despre intervențiile vorbitorilor, puteți citi aici:

http://www.freedomhouse.ro/ISEC/index.php/evenimente/seminarii/item/269-seminar-privind-abordarea-penal%C4%83-%C8%99i-administrativ%C4%83-a-fraud%C4%83rii-fondurilor-na%C8%9Bionale-%C8%99i-europene-3-5-iunie-2013

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MApNSeminar internațional pentru tinerii ofițeri în rezervă din statele NATO și partenere, găzduit de Academia Forțelor Terestre

01 Mar 2024 458

Constanța Seminar cu subiectul Academia Hagi pentru studenții Facultății de Educație Fizică și Sport a Universității „Ovidius“ (GALERIE FOTO)

22 Jan 2024 918

Universitatea Ovidius din Constanța celebrează Ziua Internațională a Antarcticii

14 Dec 2023 826

Seminar despre bunele practici privind elaborarea unei lucrări științifice la Universitatea Ovidius din Constanța

23 Nov 2023 782

Rezistența Bisericii în fața comunismului Rugul Aprins, mișcarea cu un caracter unicat în ortodoxie

20 Nov 2023 2474

Parchetul General, în colaborare cu Departamentul de Justiție al SUA, seminar la Constanța!

16 Nov 2023 682

Utilizarea inteligenței artificiale pentru suportul tactic al structurilor de comandă și control Seminar al tinerilor ofițeri de marină din statele europene, la Constanța (FOTO+VIDEO)

14 Jun 2023 1206

Utilizarea inteligenței artificiale Seminar al tinerilor ofițeri de marină din statele europene, la Constanța

12 Jun 2023 1147

Primăria Cumpăna Seminar internațional. Mariana Gâju a fost gazdă pentru 26 de experți din Israel (FOTO)

31 May 2023 1027

Profesorul Vladimir Tismăneanu participă la un seminar despre totalitarism la Muzeul Victimelor Comunismului de la Washington

24 May 2023 2219

Universitatea Ovidius din Constanța celebrează Ziua Internațională a Antarcticii

19 Dec 2022 1335

Imagini de la eveniment Seminarul „Rolul familiei în dezvoltarea și educația tinerilor- experiențe de bună practică în apărarea drepturilor copiilor“, găzduit la Cumpăna (GALERIE FOTO+VIDEO)

30 Sep 2022 1699

#citeșteDobrogea Ismail Ziyaeddin - personalitate a tătarilor dobrogeni

14 Sep 2022 4355

Întâlnire cu viitorii candidaţi pentru admitere la Facultatea de Matematică și Informatică, la Universitatea Ovidius din Constanţa

23 May 2022 1881

Seminar știinţific de Ziua Internațională a Antarcticii, organizat de Universitatea Ovidius din Constanța

16 Dec 2021 1220