Senatorii juriști au aprobat modificări ce privesc arestul la domiciliu

 
Comisia Juridică a Senatului a aprobat, astăzi, modificarile la Codul de Procedură Penală în ceea ce privește arestul la domiciliu.
 
Astfel, în cursul urmăririi penale, arestul la domiciliu poate fi luat pe o durată de cel mult 30 de zile, iar în arestul la domiciliu poate fi prelungit în cursul urmăririi penale numai în caz de necesitate, dacă se mențin temeiurile care au determinat luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi, fiecare prelungire neputând să prelungească 30 de zile.
 
De asemenea, durata maximă a arestului la domiciliu în cursul urmăririi penale, este de 180 de zile, pe când durata privării de libertate dispusă prin măsura arestului la domiciliu nu se ia în considerare pentru calculul duratei maxime a măsurii arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale.
 
Toate aceste modificări, vor urma să fie supuse la vot în plenul Senatului, după care se va merge în Camera Deputaților în calitate de cameră decizională, potrivit știripesurse.ro. 


Sursa foto: ziuaveche.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DIICOT „lansează bomba“ după perchezițiile de la Constanța! Zeci de persoane duse la arestare (VIDEO)

24 Nov 2022 2470

Deputații juriști și-au dat întâlnire la Penitenciarul Poarta Albă. Din Comisie fac parte și doi parlamentari constănțeni

27 May 2022 2810

Prefectul județului Constanța, Silviu Coșa „Cei care mai au un dram de încredere în viitorul comunei Agigea să gestioneze situația dramatică în care comuna a fost adusă“

31 Mar 2022 1324

Florin Cîţu „Proiectul pentru certificatul verde trebuie să fie constituţional şi să menţină economia deschisă”

23 Dec 2021 1162

Deputații juriști au decis Centrele omerciale cu o suprafață de până la 15.000 de metri pătrați, pot fi deschise în timpul Stării de Alertă

13 May 2020 2210

OUG privind organizarea alegerilor parlamentare anticipat, în dezbatere astăzi

19 Feb 2020 1721

A atacat în instanţă ordinul de încetare a mandatului de consilier şi excluderea din PSD. Juriştii Prefecturii Constanţa i-au greşit numele. Ordin lovit de nulitate!

04 Dec 2018 2421

Când vor da senatorii jurişti un vot cu privire la cererea de începere a urmării penale formulată în cazul preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu

27 Nov 2018 1095

Prefecţii judeţului Constanţa (1878 - 2018). Judeţul a avut 50 de prefecţi până în 1949 şi alţi 20 în ultimii 28 de ani. Lista completă! (galerie foto)

20 Aug 2018 8160

Se caută o bază legală pentru preluarea de către Consiliul Judeţean a sediului fostului centru „Casa Soarelui“!

20 Oct 2017 2702

Cantautorul dobrogean Liviu Băițel, premiat la „Festivalului Castanilor - In memoriam Gabi Dobre“

10 Oct 2017 2002

Legea finanţării partidelor, ciopârţită de PSD Au eliminat măsura confiscării sumelor primite ilegal de formaţiunile politice sau utilizate ilegal în campaniile electorale

27 Sep 2017 1949

Faptele de corupţie nu se mai graţiază. Decizia luată de Comisia Juridică a Senatului

04 May 2017 2794

Senatorii jurişti au reluat dezbaterile. Tit Liviu Brăiloiu îşi explică amendamentele la Legea graţierii! Reacţia deputatului USR - Ne vedem în stradă

03 May 2017 3131

OUG 13, respinsă în Comisia Juridică

20 Feb 2017 2241