Şova află astăzi dacă va mai rămâne în arest la domiciliu

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie decide, astăzi, dacă va menţine măsura arestului la domiciliu în cazul senatorului Dan Şova, trimis recent în judecată în dosarul CET Govora.
Amintim că Şova a fost eliberat din arest preventiv în 22 ianuarie şi plasat în arest la domiciliu, iar în 26 ianuarie a fost trimis în judecată pentru trafic de influeta în legătură cu un contract de asistenţă juridică de la CET Govora.
 
În dosar, a fost deferit justiţiei Mihai Bălan, director general al CET Govora SA, la data faptelor, pentru abuz în serviciu în formă continuată (două acte materiale). Potrivit DNA, în perioada octombrie 2011 - iulie 2014, Dan Şova ar fi pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunţătoare, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al CET Govora SA, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/luna.
 
DNA precizează că, în perioada decembrie 2011 - decembrie 2012, societatea de avocaţi a emis lunar către CET Govora facturi pentru activităţile de asistenţă juridică prestate în perioada decembrie 2011 - decembrie 2012. În aceeași perioadă, senatorul ar fi încasat de la societatea de avocați suma totală de 60.000 euro.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fostul premier Victor Ponta, achitat definitiv în dosarul care a dus la demisia sa din fruntea PSD și, ulterior, din funcția de prim ministru

28 Dec 2023 906

Dosarul „CET Govora“. Dan Șova condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență

17 Nov 2021 1705

Un alt dosar „greu“, trimis spre rejudecare! Vizați, Şerban Pop, fostul șef ANAF, şi omul de afaceri Horia Simu

21 Oct 2019 2190

Oficial! Dosarul fostului senator Dan Șova se va rejudeca de la zero!

21 Oct 2019 1713

Ultimă oră! Dan Șova, Constantin Niță și Rudel Obreja eliberați din penitenciar

19 Dec 2018 1754

Ministrul Transporturilor, în Portul Constanţa „Am semnat un document important, care pune piatra de temelie a dragajului de investiţie“ (galerie foto)

01 Sep 2018 2293

Fostul senator Dan Şova s-a predat la Poliţie după ce a fost condamnat la trei ani de închisoare

20 Jun 2018 3224

Fostul ministru Dan Şova condamnat la trei ani de închisoare cu executare. Decizia este definitivă

20 Jun 2018 2630

Premieră Ziua Portului Constanța, la Parlamentul European. Memorandum, între porturile Constanța și Anaklia (galerie foto)

07 Jun 2018 2378

DNA cere condamnarea fostului senator Dan Şova la 9 ani de închisoare

04 Jun 2018 1969

Victor Ponta și Dan Șova, achitați de judecătorii ÎCCJ

10 May 2018 2724

Fostul senator, Dan Șova, condamnat la trei ani de închisoare cu executare în dosarul CET Govora

25 Sep 2017 2521

Sentință în primă instanță la ÎCCJ în dosarul CET Govora. Ce au cerut procurorii pentru Dan Șova

25 Sep 2017 2265

Cine cu cine discuta şi despre ce Graţierea unor pedepse, un plan mai vechi al PSD

03 Feb 2017 2483

Avocatul lui Dan Şova, împuşcat la o partidă de vânătoare

03 Dec 2016 3080