Structurile de inspecţie fiscală, controale la zeci de contribuabili

Potrivit principalelor direcţii de acţiune ale Agenţiei Naţională de Administrare Fiscală în anul 2017, destinate creşterii nivelului colectării veniturilor bugetare, la punctul 11, s-a stabilit “selectarea şi programarea în inspecţie fiscală începând cu perioada imediat următoare a unui număr mai mare de mari contribuabili cu un accent deosebit a societăţilor din domeniul financiar bancar şi contribuabili mijlocii, inclusiv prin acordarea de delegări de competenţă altor structuri ”.
 
Din analiza efectuată de către Direcţia Generală Coordonare Inspecţie Fiscală din cadrul ANAF asupra marilor contribuabili administraţi incepând cu 1 ianuarie 2017 de către Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, s-a constatat ca aproape jumătate dintre marii contribuabili nu au fost verificaţi în perioadele de prescripție din lipsa capacității de inspecție fiscală din anii precedenți.
 
Astfel, acești contribuabili au făcut obiectul unei analize de risc, pe baza mai multor criterii, printre care: risc fiscal asociat preţurilor de transfer, marja de profit, neconcordanţe D394 si D390, tranzacţii cu contribuabili declaraţi inactivi, tranzacţii cu contribuabili cu CUI radiat.
 
În urma acestei analize de risc, structurile de inspecţie fiscală din cadrul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice vor primi competențe pentru efectuarea de controale fiscale la un număr de aproximativ 80 contribuabili mari cu risc fiscal ridicat.
 
Totodată, la nivelul Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili au fost incluși în programul de activitate al structurilor de inspecție fiscală un număr de 28 de contribuabili pe baza acestor criterii.
 
Această măsură face parte din  planul asumat de ANAF și  prezentat Guvernului României în vederea creșterii încasărilor și  a conformării voluntare.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Amendă civilă aplicată de judecători Primarului Municipiului Constanța. Vergil Chițac câștigă definitiv procesul. Motivare

24 Apr 2024 729

ANAF a publicat Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute de persoanele fizice din prestarea unor activități de înfrumusețare/întreținere corporală

18 Apr 2024 404

Digitalizarea Fiscului cu SRI mai are un pas. Urmează votul final la Camera Deputaților

17 Apr 2024 475

Marius Mocanu, fostul avocat al lui Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, executat silit de fiscul din Constanța (DOCUMENT)

14 Apr 2024 6024

Justiție Constanța Contestație împotriva deciziilor administrative fiscale. Confort Urban SRL versus ANAF

03 Apr 2024 586

AJFP Constanța. Ce seminarii web se vor desfășura în luna aprilie 2024?

03 Apr 2024 478

A doua licitație, organizată de fiscul din Constanța pentru valorificarea a două terenuri deținute de Primăria Cogealac (DOCUMENT)

29 Mar 2024 697

Vergil Chițac câștigă definitiv procesul deschis Fiscului, în urma unei amenzi civile aplicate de judecători Primarului Municipiului Constanța (MINUTA)

27 Mar 2024 615

A cerut eșalonarea contribuțiilor restante aferente lefurilor pentru 2023 Primarul Cristian Radu jonglează iar cu salariile angajaților din administrația locală de la Mangalia! (DOCUMENT)

26 Mar 2024 1052

ANAF vinde vila de lux a Prințului Paul, de la Sinaia!

26 Mar 2024 669

Atenție! ANAF avertizează asupra unor mesaje false trimise în numele instituției

20 Mar 2024 656

Reorganizarea ANAF, aprobată de guvern (DOCUMENT)

14 Mar 2024 946

Vergil Chițac, proces cu Fiscul, pentru o amendă civilă aplicată Primarului Municipiului Constanța. Verdictul, la finalul lunii

12 Mar 2024 812

Opinie cu rezerve Camera de Conturi a publicat raportul de audit financiar asupra situațiilor financiare consolidate ale orașului Năvodari (DOCUMENT)

08 Mar 2024 812

Deficiențe cu influențe semnificative asupra situațiilor financiare găsite de angajații Camerei de Conturi Constanța la primăria 23 August (DOCUMENT)

06 Mar 2024 723