Tăriceanu nu-şi schimbă proiectele politice, chiar dacă a trecut pe la DNA

 
Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a precizat astăzi, într-un comunicat de presă, că prezența sa la DNA Brașov, unde a fost audiat ca martor într-un dosar de corupție, nu-i schimbă nici proiectele politice, nici atitudinea, neavând nicio legătură cu faptele incriminate la dosar.

"Așa cum am anunțat, m-am prezentat azi la sediul DNA Brașov ca urmare a citației pe care am primit-o ca martor, în dosarul 259/P/2015. În această calitate am răspuns tuturor întrebărilor puse de procurorul de caz. Legislația în vigoare nu-mi permite să dau detalii, deoarece faza de cercetare penală nu este publică. Pot să-i asigur pe toți: cetățeni, simpatizanți, prieteni, colegi de partid, adversari politici și, nu în ultimul rând, pe ziariști că nu am nicio implicare cu faptele incriminate la dosar și, ca urmare, audierea mea de azi nu-mi schimbă nici proiectele politice, nici atitudinea și, după cum veți vedea în zilele următoare, nici planurile personale", a arătat Tăriceanu, în comunicat.

 
El a negat orice speculații în legătură cu prezența sa la DNA. Conform comunicatului citat, președintele Senatului nu a fost asistat de avocat la audierea de la DNA Brașov.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

După decizia CCR Tăriceanu, Irina Loghin, Văcăroiu și alți 64 de foști parlamentari își recuperează pensia specială

06 Jul 2022 1200

Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat definitiv în dosarul de abuz în serviciu

20 Jun 2022 997

Decizie a Instanței Supreme în cazul lui Călin Popescu Tăriceanu

06 Jun 2022 1453

Călin Popescu Tăriceanu, achitat în primă instanță! Totul se decide azi

09 May 2022 1303

Oficial! Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat!

07 Dec 2021 1469

UPDATE. OFICIAL Un procuror de la Parchetul General solicită achitarea lui Călin Popescu -Tăriceanu

09 Nov 2021 1684

Călin Popescu Tăriceanu, trimis în judecată de DNA!

03 Mar 2021 2152

Începe ancheta! Procurorii DNA pun în mișcare acțiunea penală față de Călin Popescu-Tăriceanu

25 Jan 2021 1694

Oficial DNA! Călin Popescu-Tăriceanu, urmărit penal pentru luare de mită

15 Jan 2021 1757

Legea carantinei şi izolării a trecut de Parlament

16 Jul 2020 2030

Călin Popescu Tăriceanu a anunțat, pe Facebook, că ”ALDE nu va participa la votul guvernului Orban II”

23 Feb 2020 2515

Călin Popescu-Tăriceanu, la Parchetul General „După ce voi studia dosarul, voi putea spune mai multe“

29 Jan 2020 1927

Tăriceanu, audiat în calitate de suspect într-un nou dosar. De ce este acuzat

21 Jan 2020 1883

Știați că …. Politicianul Călin Popescu-Tăriceanu împlinește 68 de ani

14 Jan 2020 1800

ALDE şi PNL au semnat acordul politic pentru susţinerea Guvernului Orban la învestire

28 Oct 2019 2461