Tinerii unioniști vor ajunge, mâine, la Cumpăna

O parte dintre cei o mie de basarabeni care care au pornit pe jos din Chișinău spre București, în Marșul lui Ștefan cel Mare, pentru a cere politicienilor de pe ambele maluri ale Prutului reîntregirea României au ajuns pe litoral. Potrivit unui comunicat de presă dat publicităţii de Primăria Cumpana, „după ce s-au bucurat de ospitalitatea și binecuvântarea Înalt Prea Sfinției Sale Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, luni - 20 iulie 2015, ora 18.00, acestia vor poposi și în comuna Cumpăna“.
„Vizita acestor oaspeţi de seamă ne bucură şi ne onorează, ne dă prilejul să întărim legăturile între dobrogeni şi moldoveni, între românii de pretutindeni, dar mai ales între FRATI, să înfăptuim Unirea cu Patria Mamă. Suntem mândri că putem face parte din acest măreț proiect si susținem realizarea obiectivului generațiilor trecute, prezente și viitoare de regăsire a românilor de pe cele două maluri ale Prutului în cadrul aceluiași stat - ROMÂNIA“, se menţionează în comunicatul de presă.
 
Amintim că zeci de mii de unionişti cu vârste între 16 şi 22 ani s-au adunat duminică, 5 iulie 2015, în Piaţa Marii Adunări Naţionale la Guvernul din Chişinău, pentru a cere Unirea  Basarabiei cu România.
După acţiunea din Piaţa Marii Adunări Naţionale, sute de tineri, militanţi ai asociaţiei Tinerii Moldovei, au plecat într-un marş până în România, pe jos!
Marşul tinerilor este susţinut de Platforma Unionistă ACȚIUNEA 2012, o coaliție de organizații non-guvernamentale și grupuri de inițiativă care susțin unirea Republicii Moldova cu România.

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 30 de medalii la „Chișinău Rhythmic Stars“. „Ne oferiți motive de mândrie cu fiecare participare!“ (GALERIE FOTO)

01 May 2024 450

Procesul deschis Consiliului Local Constanța de compania Tundria Patru Invest SRL, ajuns la Curtea Supremă

01 May 2024 387

Județul Constanța În prag de sărbătoare, 21 de copii ai comunei Cumpăna au primit daruri (Galerie FOTO)

30 Apr 2024 497

Se amână Serbarea Câmpenească organizată de Primăria și Consiliul Local Cumpăna, județul Constanța

30 Apr 2024 436

Mariana Gâju și echipa Primăriei Cumpăna aduc bucurie și speranță în sufletele celor defavorizați de sărbători (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 662

Primăria Cumpăna, Județul Constanța Peste 300 de vârstnici și persoane cu dizabilități vor primi de Paște produse alimentare

29 Apr 2024 339

CS Victoria Cumpăna Luptătoarele, nouă medalii la Turneul Internațional „Alina Vuc Trophy“ (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 486

Peste 3000 de puieți de ulmi și 30 de platani au fost plantați în comuna Cumpăna, județul Constanța

27 Apr 2024 971

Județul Constanța Echipa de fotbal a Comunei Cumpăna este câștigătoarea Cupei Satelor

26 Apr 2024 683

Primăria Cumpăna, județul Constanța „Plantează în România, plantează în comuna Cumpăna!” (FOTO)

26 Apr 2024 644

Primăria Cumpăna Finala celei de a IV-a ediții a competiției între mai multe județe - „Cupa Satelor”

25 Apr 2024 367

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 670

Cupa Satelor 2024 Finala fazei pe Euroregiunea Sud - Est, găzduită de Cumpăna. Județul Constanța e reprezentat de CS Victoria Cumpăna

23 Apr 2024 707

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în cursă George Tufă, candidatul PNL la Primăria Cumpăna?

23 Apr 2024 598

Șah Anastasia - Maria Gavrilă, de la CS Victoria Cumpăna, vicecampioană națională (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 557