21 Aug, 2015 15:20
1289
Loredana DĂSCĂLESCU
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, sub coordonarea procurorilor DIICOT – Serviciul Teritorial Constanţa, au organizat și executat, astăzi, o acțiune pe linia combaterii traficului ilicit de droguri, având ca obiect punerea în executare a cinci mandate de percheziții domiciliare și a trei mandate de aducere.
Acțiunea a vizat patru persoane din municipiul București, care în perioada mai-august 2015 s-au implicat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc în municipiul Constanța și municipiul București.
În urma perchezițiilor domiciliare au fost identificate: 17.950 lei, 70 gr. canabis, precum și dispozitive pentru prepararea, porționarea și consumul drogurilor, iar trei persoane au fost conduse la sediul DIICOT-Serviciul Teritorial Constanța pentru cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc, prev. de art. 2 al. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000.
Acțiunea a fost sprijinită logistic și operativ de către BCCO București și Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei București.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: