Un nou dosar DNA. Cazul Arenei Naţionale

 
La data de 18 ianuarie, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie s-au sesizat din oficiu şi efectuează acte de urmărire penală în rem (față de faptă) cu privire la suspiciunea săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.
 
Sesizarea din oficiu a avut la bază următoarele :
 
La începutul lunii noiembrie a anului 2015, Primăria Bucureşti a decis închiderea „Arenei Naţionale” din cauza membranei acoperişului ce ar fi fabricat dintr-un material neomologat în România. Din acest motiv, nu s-a emis aviz din partea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).
 
Din datele existente, rezultă că proiectul prevedea edificarea unui acoperiş de tablă, fix, pentru care exista aviz ISU Ulterior, proiectul a fost modificat, fără a se cunoaşte motivele care au stat la baza deciziei, prevăzându-se construcţia unui acoperiş retractabil, din alt material, aspect care impunea obţinerea unui nou aviz ISU.
 
La încheierea lucrărilor, deşi se ştia că nu este posibilă obţinerea avizului, s-a efectuat plata către constructor.
 
Construirea stadionului a costat 234 milioane euro, din care acoperişul a costat 84 milioane lei.
 
Raportat la actele procedurale ce urmează a fi efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.



Sursa foto: prosport.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Predare de ștafetă în Superligă. De la Farul la FCSB

28 Apr 2024 672

Fotbal România a remizat cu Irlanda de Nord în amicalul de la București

23 Mar 2024 954

Ce televiziune transmite meciul România - Irlanda de Nord, de vineri, 22 martie 2024

22 Mar 2024 1404

Farul Constanța Gheorghe Hagi împlinește 59 de ani pe 5 februarie 2024. Chiar în ziua partidei cu FCSB! „Sper să fiu fericit după meci“

04 Feb 2024 1230

A murit „Mac“ Popescu. A fost 30 de ani președinte la Sportul Studențesc

10 Jan 2024 2188

Atmosferă electrizantă pe Arena Națională la meciul România - Elveția. Tricolorii, victorie și locul întâi la final! (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Nov 2023 2012

UPDATE. Farul Constanța Louis Munteanu, convocat de Edward Iordănescu la Națională pentru meciurile cu Belarus și Andorra

07 Oct 2023 1302

UPDATE Cine transmite meciul România - Kosovo. Se joacă marți, 12 septembrie 2023

12 Sep 2023 1771

FCSB vinde sâmbătă ultimele sute de bilete pentru derby-ul cu Dinamo (FOTO+VIDEO)

22 Jul 2023 1053

FCSB - Farul Constanța Hagi - „Este o provocare mare pentru noi“ (VIDEO)

15 Apr 2023 4910

Doi fotbaliști de la Farul Constanța, titulari în România - Belarus 2-1. Tricolorii au punctaj maxim după primele două meciuri

29 Mar 2023 1668

CSM Constanța, o nouă partidă dificilă în Liga Națională „Cu CSM București e un meci de șase puncte, de totul sau nimic“

16 Feb 2023 1308

UPDATE. Handbal România s-a clasat pe podium la Trofeul Carpați

29 Dec 2022 1495

România joacă joi cu Slovenia. Tudor Băluță, de la Farul Constanța, în lotul „tricolorilor“

17 Nov 2022 1852

Sondaj de opinie 75% dintre respondenți nu cred că Farul va juca începând din 2024 pe noul stadion din Constanța

15 Aug 2022 2742