Va fi lansată o nouă televiziune generalistă

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, ieri, să acorde o licenţă audiovizuală pentru VP TV, o televiziune regională, care va fi lansată până în luna iunie şi va emite în Bucureşti şi în localităţi din judeţul Ilfov, după cum au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii postului.
Solicitarea de acordarea licenţei aparţine societăţii Prontos Serv SRL din Ploieşti, VP TV urmând să devină o televiziune cu zona de difuzare regională: Bucureşti şi judeţul Ilfov.
Noua televiziune VP TV va difuza un program generalist, timp de 24 de ore pe zi.
Televiziunea va avea sediul la Ploieşti şi o echipă formată din 19 persoane, după cum a declarat Laurenţiu Megelea, acţionarul principal al societăţii Prontos Serv SRL, prezent luni la şedinţa CNA.
Laurenţiu Megelea a mai spus că VP TV va fi o televiziune adresată comunităţii din Bucureşti şi judeţul Ilfov, un post în interesul cetăţenilor.
Investiţia în lansarea noii televiziuni VP TV se ridică la 120.900 de euro, potrivit dosarului depus de societatea Prontos Serv SRL la CNA.
cna.jpg
Totodată, Laurenţiu Megelea a declarat, pentru agenţia MEDIAFAX, că intenţionează să lanseze noua televiziune VP TV până în luna iunie, fiind în discuţii în acest sens cu mai mulţi operatori de cablu.
Asociaţii societăţii Prontos Serv SRL, care a primit licenţa VP TV, sunt Laurenţiu Megelea (95%) şi Ioana Zamfir (5%).
Laurenţiu Megelea este acţionar şi la postul de radio Best FM (care emite în Câmpina, Ploieşti şi Sinaia) şi la televiziunile Travel Mix (care deţine o licenţă de satelit şi una locală şi are studiouri în Sinaia şi Ploieşti) şi la Valea Prahovei TV(o licenţă regională în judeţele Braşov şi Prahova).
Sursa: mediafax.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

O nouă televiziune apare în România! Ce vedete vor apărea pe post

17 Jan 2024 975

CNA Subiectul sesizării și analizării versurilor unor melodii trap, nu a figurat pe ordinea de zi a ședințelor

10 Aug 2023 892

CNA va monitoriza emisiunile de miercuri ale televiziunilor de ştiri şi generaliste referitoare la scumpirea benzinei

10 Mar 2022 1702

CNA Inițiativa AUR privind depistarea „celor mai toxice şi false organe de presă"

27 Jan 2022 1453

Consiliul Național al Audiovizualului. Amendă record pentru un post tv din România

25 Nov 2021 1746

Editorial „Stai ușor, domnule inspector școlar general, că dumneata faci politică, și nu politici educaționale!”

02 Nov 2020 8819

A murit scriitorul Radu Călin Cristea. Mesajul transmis de CNA

17 Oct 2020 2351

Emisiunea „Acces direct“, amendată de CNA cu suma de 100.000 de lei, pentru serialul Vulpiţa

19 Feb 2020 4885

Sancțiuni pentru trei posturi TV. Ce nereguli a constatat Consiliul Național al Audiovizualului

13 Feb 2018 1843

Amendă uriașă pentru Antena 1 de la CNA. Vizată emisiunea Acces Direct. O societate din Mangalia sancționată cu somație publică

23 Jan 2018 2723

Sancţiuni uriaşe pentru Kanal D de la CNA

21 Feb 2017 2532

Anunţul CNA cu privire la doliul naţional

01 Sep 2016 2074

Sute de reclamaţii la adresa televiziunilor. Astăzi. Post TV din Constanţa în discuţia CNA

29 Sep 2015 2899

Ce subiecte se discută în ședința de mâine a CNA-ului

14 Jan 2015 1877

Ce subiecte se discută în şedinţa de mâine a CNA-ului

08 Dec 2014 2108