Vocea României O costănţeancă a cucerit juraţii

A treia etapă a show-ului “Vocea Romaniei”, difuzat de ProTV, a însemnat un amestec de vârste, cei mai tineri concurenţi având 16 ani, iar cel mai în vârstă 52 de ani. Doar doi concurenţi au reuşit să întoarcă toate scaunele juraţilor, unul ajungând în echipa lui Marius Moga, iar celălalt fiind adjudecat de Smiley.

O apariţie de senzaţie a serii a fost Andreea Olariu, în vârstă de 16 ani, pentru care juraţii s-au bătut corp la corp ca urmare a modului în care a interpretat piesa "I surrender". Dornic s-o câştige în echipa lui, Brenciu a încălcat regulile concursului şi l-a imobilizat pe Moga, pentru ca scaunul acestuia să nu se întoarcă. Tot Brenciu a fugit în culise pentru a o cunoaşte pe mama Andreei, ceea ce i-a făcut pe ceilalţi membri ai juriului să declare în gluma că ar avea nevoie de o cămaşă de forţă.

Smiley, care a ascultat-o cu gura cascata pe durata întregii piese, a fost cel ales de Andreea Olariu să-i fie antrenor.

Andreea a declarat că, pe lângă recunoaşterea talentului, îşi doreşte ca prin prezenţa la acest show să o ajute pe mama ei, care a fost diagnosticată cu cancer şi a trecut printr-o operatie dificilă. “Îi dedic mamei participarea mea la acest concurs”, a declarat ea.

Citeste AICI



Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Cu 2 MAI puțini“ – pelerinaj din Vama Veche spre locul tragediei de la 2 Mai! „Fie ca vocea noastră să fie ecoul luptei lor pentru dreptate“

27 Apr 2024 443

Sebastian Burduja „Eliminăm taxa pe soare pentru prosumatori”

16 Mar 2024 563

Horoscop pentru joi, 14 martie 2024! Ziua este favorabilă dialogurilor pe teme spirituale pentru una dintre zodii

14 Mar 2024 734

ZIUA LIVE Horia Constantinescu despre intenția de a candida în tandem cu Decebal Făgădău din partea PSD la alegerile locale! (VIDEO)

12 Feb 2024 1062

ZIUA LIVE Ape învolburate la Constanța. Totul despre tandemul Horia Constantinescu - Decebal Făgădău!

11 Feb 2024 1828

Calendarul alegerilor, făcut public în următoarele zile

10 Feb 2024 706

Vor rămâne definitive? Propunerile PSD făcute la întâlnirea de la Năvodari Costin Răsăuțeanu la Primărie, Felix Stroe la Consiliul Județean Constanța

09 Feb 2024 1964

Moment muzical în fața Cazinoului din Constanța. Fost concurent de la Vocea României își etalează talentul (VIDEO)

19 Jan 2024 1709

Știri Constanța Metoda găsită de protestatarii de la Constanța pentru a continua să-și exprime nemulțumirile, deși vremea de afară este rece (FOTO+VIDEO)

16 Jan 2024 1137

Horoscop pentru luni, 15 ianuarie 2024. Astăzi se pare că ai de făcut multe drumuri scurte

15 Jan 2024 897

Marele câștigător din Finala Vocea României 2023, Alexandra Căpitănescu din echipa lui Tudor Chirilă

16 Dec 2023 2112

Horoscop pentru miercuri, 22 noiembrie 2023. A face comparații între atunci și acum este o idee nepotrivită, pentru una dintre zodii

22 Nov 2023 928

A murit poeta Angela Marinescu. „Vocea ei a reformat poezia de până la ea“

03 Nov 2023 1819

Ultima piesă a trupei Beatles, realizată cu ajutorul AI

02 Nov 2023 1137

Carmen Chilea, fosta directoare a Colegiului Național de Arte „Regina Maria” Constanța, schimbă prefixul

23 Oct 2023 1500