Sedinta Patronatul Roman al Apei

Astăzi, 08 decembrie 2011, la Bucureşti a avut loc şedinţa Comitetului de Conducere şi a membrilor Patronatului Român al Apei. Printre invitaţii speciali ai evenimentului s-au numărat ambasadorul SUA la Bucureşti, Excelenţa SA, d-nul Mark Gitenstein, ataşatul comercial al Ambasadei SUA - Keith Kirkham, precum şi reprezentanţii unor companii de profil din Statele Unite. Pe lângă aceştia, la şedinţă au mai participat Dana Crăciunescu - directorul Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare din România, Daniel Alexandru - directorul adjunct al Autorităţii Naţionale de Reglementare a Serviciilor Comunale, Adrian Mândroiu - director Direcţia de Management POS Mediu, dar şi reprezentanţii celor mai puternice companii de profil din ţară.

Reprezentantul ANRSC, Daniel Alexandru, a felicitat în discursul său Patronatul Român al Apei pentru activitatea pe care a desfăşurat-o în acest an şi şi-a exprimat convingerea că şi în 2012 va avea o activitate la fel de bogată. „Sper că veţi adopta şi la anul cât mai multe reglementări cu un impact puternic asupra cetăţenilor, în ceea ce priveşte creşterea serviciilor furnizate", a precizat Daniel Alexandru.

Adrian Mândroiu, reprezentantul Ministerului Mediului, le-a vorbit participanţilor despre întârzierile înregistrate în implementarea proiectelor finanţate prin POS Mediu: „La ora actuală, situaţia implementării programelor operaţionale sectoriale de mediu este puţin îngrijorătoare, având în vedere că termenul rămas până la data la care ar trebui să se finalizeze, 2015, este foarte scurt. Recomandăm autorităţilor contractante - operatorii de apă/canal, să accentueze procedurile de contractare a acestor lucrări, iar primul pas este lansarea licitaţiilor publice".

Reprezentantul BERD în România, Dana Crăciunescu, şi-a exprimat convingerea că şi în anul viitor BERD va reuşi, ca şi până acum, să reprezinte un sprijin real şi viabil în derularea unor proiecte ambiţioase cu impact major asupra populaţiei.

Preşedintele Patronatului Român al Apei, Felix Stroe, a punctat prezenţa la şedinţa organizaţiei a Excelenţei sale, ambasadorul SUA la Bucureşti: „Este o onoare deosebită că ambasadorul a dorit să participe la şedinţă. Prezenţa Excelenţei sale arată cât de mult preţuieşte protocolul semnat între Ambasada SUA şi Patronatul Român al Apei, dar şi faptul că, în continuare, operatorii români de apă din România se vor bucura de sprijinul necondiţionat al Guvernului SUA, sprijin care în 2012 va veni sub forma unor granturi pentru investiţiile din domeniu".

Ambsadorul SUA la Bucureşti, Excelenţa sa domnul Mark Gitenstein, şi-a exprimat aprecierile pentru Patronatul Român al Apei: „Apreciez foarte mult activitatea dumneavostră, pentru că aduceţi oamenilor din această ţară apă curată. Fără apă curată nici o ţară nu poate supravieţui, de aceea, voi, operatorii, asiguraţi succesul României. Pe sectorul dvs. faceţi o treabă mult mai bună decât în celelalte sectoare în atragerea de fonduri pentru programele de dezvoltare şi, până când restul sectoarelor din România nu va învăţa să facă ceea ce faceţi dvs. nu va exista o creştere economică reală".

Ataşatul comercial al Ambasadei SUA - Keith Kirkham, a reafirmat sprijinul pe care Guvernul SUA îl va acorda, şi în viitor, operatorilor de apă/canal din România: „În afară de faptul că suntem mândri de ce am realizat, avem convingerea, dar şi dorinţa de a aduce cât mai multă tehnologie americană, prin firmele de profil, în această ţară. Totodată, pentru anul 2012, fiind conştienţi de relaţiile directe dintre sistemele de alimentare cu apă şi consumul energetic, vom încerca să lucrăm pe această relaţie, în sensul promovării de energii alternative în procesele de obţinere, tratare şi epurare a apelor".

În cadrul şedinţei a mai fost prezentat un raport privind starea operatorilor de apă. Preşedintele Patronatului Român al Apei, Felix Stroe, şi-a declarat intenţia şi dorinţa ca acest raport să devină o tradiţie şi să se constate de o întâlnire la alta o îmbunătăţire şi dezvoltare a acestor activităţi.

Biroul de presă


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1223

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1267

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1297

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1236

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1397

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1536

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1994

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1602

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1542

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1465

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1639

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1880

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3836

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3156

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6234